• Română
  • English

me and my appliances II

1473034_376009652534509_1769484343_n

Cu Philips în bucătărie – partea a doua  

Si dacă tot am început să vă povestesc într-un material anterior despre micile mele ajutoare să trecem la parte a doua…acele electrice puțin mai mari ca și dimensiune și care tronează pe blatul din bucătărie.  

Mașina de făcut pâine…nimic nu este mai plăcut decât să te trezești dimineața în mirosul de pâine proaspătă și caldă. Acesta este motivul pentru care această mașinărie a fost prima mea investiție din banii strânși la nuntă. Vă dați seama ce ușor este să pregătești ingredientele seara înainte de culcare, setezi temporizatorul pentru dimineața următoare și lași aparatul să facă restul. Singura ta grijă este să te trezești la timp pentru a putea savura pâine proaspătă chiar la tine acasă. Aparatul de făcut pâine Philips are 14 programe care coc perfect orice pâine, de la grâu integral la fără gluten, aluaturi franțuzești sau dulci, dar și cozonaci, aluat de paste sau gem. Între aceste programe exista și cel rapid, pentru oameni grăbiți sau care nu au prea mult timp la dispoziție. Îți place pâinea crocantă, nici o problemă pentru acest aparat care îți dă posibilitatea de a alege inclusiv nivelul de rumenire.

Și cea mai mișto chestie : minunea asta de aparat face și iaurt. Iaurt de casă…mmmm    

  HD9046_90-D2P-global-001  

 

Mașina de tocat este o altă minune…zacusca mea este deosebită de când am mașină de tocat, cea veche a mamei mele a ajuns uitată în pivniță.  Viața mea a devenit mult mai ușoară de atunci. Este o mașină de tocat de înaltă performanță care are un motor robust cu putere max. 1700W , șurub de alimentare din metal, cuțit puternic și ecrane igienice din oțel inoxidabil. Și referitor la timpul petrecut pentru curățarea acestei mașinării este fără efort deoarece are un sistem de curățare inovator. Și are foarte multe accesorii: 2 filtre de oțel inoxidabil, 2 dispozitive de măcinare, accesorii pentru cârnați și alte chestii la care nici nu le pot spune numele.

  HR2728_40-RTP-global-001

Și aparatul de gătit cu aburi…ăsta este pentru sănătatea familiei !!! Nu ezitați dacă aveți posibilitatea de a încerca un asemenea aparat de gătit cu aburi cu intensificator de arome. Veți dori imediat achiziționarea unui astfel de produs pentru voi și pentru cei dragi. Aparatul de gătit cu aburi de la Philips adaugă gustul delicios al plantelor aromatice și al condimentelor prin simpla adăugare a acestora în intensificatorul de arome. Căldura aburului va duce la eliberarea aromelor delicate care infuzează alimentele. Prepararea meselor prin gătire la aburi este o arta delicata, se pot prepara o varietate larga de meniuri – inclusiv orez, ouă, legume, pui și peste. Numai așa puteți avea rezultate culinare care rețin toate aromele și vitaminele.  

HD9104_00-MI1-global-001

 

 Sper că v-am fost de ajutor și că acum sunteți în drum spre primul magazin care deține produse Philips.


Related Posts

Ciabatta cu mozzarella Granarolo, smochine, rosii si prosciutto

Ciabatta cu mozzarella Granarolo, smochine, rosii si prosciutto

Mozarella Granarolo  Ce pot să vă spun?? Mi s-a propus să o includ în cina mea și să pregătesc ceva care să-i scoată în evidență adevărata valoare.   Știți cum e mozzarella asta ?? belea… gustoasă, cremoasă și lăptoasă, cu textura moale, suplă. Mozzarella Granarolo este o […]

Revista VEG – Toamna 2013 / Numarul 2

Revista VEG – Toamna 2013 / Numarul 2

VEG – revista care sparge tiparele VEG – Hrană și inspirație VEG – o revista marca Andie I love this project !!   Mulțumesc Andie,



2 thoughts on “me and my appliances II”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.