Ciorba de perişoare » Bucătăria familiei mele »
Ciorba de perişoare

Ciorba de perişoare

1 Comment  /  Jump to Recipe

 
 

Ciorba de perișoare

Din motive de acumulator descărcat şi mâini murdare ( mânjite de la format atâtea gogoloaie), avem doar fotografii cu preparatul final. Ştiu că nu e o scuză dar data viitoare când mai fac îmi iau asistent şi promit să fac mai multe.

Reţeta face parte din categoria reţetelor ” împrumutate” de la mama şi adaptate după figurile celor din casă.
 Întreaga  poveste a acestei ciorbe se poate împărţii în 2 episoade: 

zama acră şi gogoloaiele

Pentru ciorba de perișoare cu  zama acră sau borș aveți nevoie de:

  • rasol de vită (os cu măduvă) sau tacâmuri de pasăre
  • 2 linguri orez
  • 1 morcov
  • 1 păstârnac sau pătrunjel
  • 1 ţelină mică
  • 1 ceapă 
  • 1/2 ardei roşu
  •  leuştean verde tocat
  • 1 lingură sănătoasă de bulion sau pulpă de roşii ( din conservă ) ori 2 roşii decojite tăiate cuburi
  • borş natural sau Borş la plic ( cantitatea este în funcţie de cât de acră vă place ciorba) 

Pentru perişoare:

  • 1/2 kg carne tocată  
  • dacă faceţi ciorba cu tacâmuri de pasăre atunci faceţi perișoarele din carne tocată de pui
  • dacă e cu rasol atunci faceţi perişoarele cu carne tocată amestec sau doar vită
  • 2 linguri orez
  • 1 ou
  • sare şi piper

In primul rând se pune rasolul de vită ( tacâmurile) la fiert în apă rece. Se lasă să fiarbă acoperit vreo juma’ de oră apoi fără capac până când se fierbe carnea. Când este fiartă eu scot carnea şi las supa limpede că aşa îmi place dar se poate lăsa înăuntru.
Cât timp se fierbe carnea pregătim zarzavaturile – spălat, curăţat şi dat prin răzătoare ( ori tăiat cubuleţe).
Într-o oală încăpătoare călesc zarzavaturile ( fără roşii ) în foarte puţin ulei. Culoarea galbenă aurie a acestei ciorbe este dată de morcovul călit. 
Peste legumele călite se adaugă roşiile tăiate mărunt, 2 linguri orez şi apoi supa.
Perişoarele

Într-un vas se omogenizează amestecul de carne tocată cu orezul ( spălat şi ţinut în apă rece ca să se umfle), oul , sarea şi piperul, după gust. Cu mâna udă se modelează perișoarele, care se fierb separat vreo 20 min. într-un vas cu apă clocotită.

Se pune supa cu legumele, orezul şi leuşteanul la fiert, şi după vreo 15-20 minute se adaugă perișoarele fierte, sare şi piper după gust şi se acreşte cu borş.
Dacă folosiţi borş natural daţi-l în clocot înainte de a-l pune în supă. Dacă folosiţi Borş la plic, urmăriţi instrucţiunile de pe ambalaj.
Dacă doriţi să dregeţi ciorba ( că de acum se poate numi ciorbă) atunci adăugaţi smântână amestecată cu un gălbenuş. Se poate adăuga deasupra înainte de servire pătrunjel sau leuştean proaspăt tocat 
( dar nouă nu ne place deoarece „se lipeşte de cerul gurii ” dacă e prea verde). 
 
 
Ciorba de perișoare se servește cu pâine de casă şi smântână.
Să aveţi poftă !!!!
This recipe has no ratings just yet.

Ciorba de perișoare

noiembrie 18

By:

Ingredients
  • PENTRU CIORBA AVEȚI NEVOIE DE:
  • rasol de vită (os cu măduvă) sau tacâmuri de pasăre
  • 2 linguri orez
  • 1 morcov
  • 1 păstârnac sau pătrunjel
  • 1 ţelină mică
  • 1 ceapă
  • 1/2 ardei roşu
  • leuştean verde tocat
  • 1 lingură sănătoasă de bulion sau pulpă de roşii ( din conservă ) ori 2 roşii decojite tăiate cuburi
  • borş natural sau Borş la plic ( cantitatea este în funcţie de cât de acră vă place ciorba)
  • PENTRU PERIŞOARE:
  • 1/2 kg carne tocată
  • dacă faceţi ciorba cu tacâmuri de pasăre atunci faceţi perișoarele din carne tocată de pui
  • dacă e cu rasol atunci faceţi perişoarele cu carne tocată amestec sau doar vită
  • 2 linguri orez
  • 1 ou
  • sare şi piper
Directions
  • Step 1 In primul rând se pune rasolul de vită ( tacâmurile) la fiert în apă rece. Se lasă să fiarbă acoperit vreo juma’ de oră apoi fără capac până când se fierbe carnea. Când este fiartă eu scot carnea şi las supa limpede că aşa îmi place dar se poate lăsa înăuntru.
  • Step 2 Cât timp se fierbe carnea pregătim zarzavaturile – spălat, curăţat şi dat prin răzătoare ( ori tăiat cubuleţe).
  • Step 3 Într-o oală încăpătoare călesc zarzavaturile ( fără roşii ) în foarte puţin ulei. Culoarea galbenă aurie a acestei ciorbe este dată de morcovul călit.
  • Step 4 Peste legumele călite se adaugă roşiile tăiate mărunt, 2 linguri orez şi apoi supa.
  • Step 5 PERIŞOARELE: Într-un vas se omogenizează amestecul de carne tocată cu orezul ( spălat şi ţinut în apă rece ca să se umfle), oul , sarea şi piperul, după gust. Cu mâna udă se modelează perișoarele, care se fierb separat vreo 20 min. într-un vas cu apă clocotită.
  • Step 6 Se pune supa cu legumele, orezul şi leuşteanul la fiert, şi după vreo 15-20 minute se adaugă perișoarele fierte, sare şi piper după gust şi se acreşte cu borş.
  • Step 7 Dacă folosiţi borş natural daţi-l în clocot înainte de a-l pune în supă. Dacă folosiţi Borş la plic, urmăriţi instrucţiunile de pe ambalaj.
  • Step 8 Dacă doriţi să dregeţi ciorba atunci adăugaţi smântână amestecată cu un gălbenuş.
  • Step 9 Se poate adăuga deasupra înainte de servire pătrunjel sau leuştean proaspăt tocat.
  • Step 10 Ciorba de perișoare se servește cu pâine de casă şi smântână.

Alte ciorbe


Related Posts

Salata de orez salbatic cu dovleac copt si ceapa caramelizata

Salata de orez salbatic cu dovleac copt si ceapa caramelizata

Rețeta pentru salata din orez sălbatic amestecat cu dovleac copt și ceapa caramelizata, cu sos de pătrunjel și semințe de floarea soarelui

Lasagna la tigaie

Lasagna la tigaie

   Lasagna… atâtea feluri, atâtea rețete… poate fi vegetariană sau poate fi cu brânză multă  – cu pesto, ricotta și spanac Yumm!!  – zucchini și prosciutto,  dar mai ales cu carne tocată … sunt multe, foarte multe variațiuni pe tema.     Multă lume este […]



1 thought on “Ciorba de perişoare”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.