Salată de fasole și mazăre cu dressing de iaurt »
Salată de fasole și mazăre cu dressing de iaurt

Salată de fasole și mazăre cu dressing de iaurt

1 Comment

 

salata de fasole

Ultimele păstăi de fasole și mazăre pe anul asta, un dressing de iaurt – cam asta este tot ce îmi puteam dori pentru salata mea.

fasole

 

Ingrediente salată de fasole și mazăre

fasole păstăi, verde, spălată și cu capetele tăiate ( 400 gr.)

fasole păstăi, galbenă, spălată și cu capetele tăiate (400 gr.)

mazăre (350 gr.)

ceapă roșie ( 2 bucăți )

roșii ( 3 bucăți )

frunze de busuioc ( o legătură sănătoasă )

sare de mare și piper proaspăt râșnit

ulei de măsline

pastaia de mazare

Pentru sosul de iaurt:

125 gr. iaurt grecesc gras

4 linguri ulei de măsline

3 linguri suc de lime proaspăt stors

2 căței de usturoi, trecuți prin presă

sare de mare

1_original

Pregătesc dressingul:

Într-un bol mic amestec iaurtul și uleiul de măsline până la omogenizare. Adaug sucul de lime, usturoiul și sarea, și amestec în continuare până se obține o cremă.

2_original

Umplu o oală mai mare cu apă până la jumătate, împreună cu două lingurițe de sare. Aduc la fierbere. Adaug în apa clocotită fasolea și mazărea. După vreo 5 minute cu ajutorul unui clește transfer legumele într-un castron mare plin cu apă și gheață, pentru a opri procesul de gătire.

Scurg și pun deoparte.

Încălzesc 2 linguri de ulei de măsline într-o tigaie medie. Adaug ceapa și las la foc mediu-mic, amestecând ocazional, timp de 10 minute, până se înmoaie. Adaug o pișcătură de sare. Pun deoparte să se răcească.

Feliez roșiile și le curăț de semințe și piele. Apoi le tai bucăți mici.

Și gata pregătirile… într-un bol mare amestec fasolea în două culori, mazărea, ceapa călită, roșiile și busuiocul. Torn deasupra sosul de iaurt și zgâlțâi bolul până se combină.

salata de fasole cu mazare

Asezonez cu sare și piper și mănânc cu poftă !!  

salata de fasole cu iaurt

 

Pesto de mazăre 


Related Posts

Tarta rustica de Capsuni cu lime, menta si crema de branza

Tarta rustica de Capsuni cu lime, menta si crema de branza

    S-au cerut tarte rustice… Hmmm ce să fie, ce să fie ??? Am căpșuni mari și frumoase, o tufă de mentă în fereastră și niște lime rămase de la  cocktailurile fără alcool de duminică …  așa că am decis să mă provoc la […]

Clătite cu zucchini și iaurt

Clătite cu zucchini și iaurt

    Este atât de urât afară încât nici chef de gătit nu am…așa că azi am încercat ceva super ușor, care în final s-a dovedit a fi de mare efect și foarte gustos !! Ingrediente :  2- 3 zucchini/dovlecei dați prin răzătoarea mică și […]



1 thought on “Salată de fasole și mazăre cu dressing de iaurt”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.