Sufleu de gulii » Bucătăria familiei mele
Sufleu de gulii

Sufleu de gulii

6 Comments

 

 
Conceput special pentru copii, dar îndrăgit de cei mari …

Ingrediente pentru 2 persoane :

o gulie mare 1 cartof 2 căni de supă de pui 1 linguriță de zahăr brun un vârf de cuţit de sare, piper şi nucșoară 1 linguriță praf de copt 2 ouă 5 linguri de unt 1/2 cană pesmet

 

Gulia și cartoful se curăță de coajă și se taie cuburi. Se pun la fiert în supa de pui (dacă nu e supă, folosiți apă ).  Se acoperă şi se aduce la fierbere. Se reduce focul şi se fierbe timp de aproximativ 25 de minute până când se înmoaie legumele. Scurgeți supa și pasați. Când spun pasați nu mă refer la mixer/blender , ci la furculiță sau ustensila de pasat cartofi. Urăsc piureul făcut cu blenderul, nu are nici un gust și parcă ar fi făcut din praf.

Piureul obținut se amestecă cu două linguri de unt, zahărul brun, piperul, nucșoara, praful de copt şi gălbenușurile de ou. Se adaugă sare după gust. Separat bateți albușurile spumă , dar nu foarte tare și amestecați-le în piure.

  Într-o tigaie se topesc 3 linguri de unt. Se adaugă pesmetul şi se gătește pentru aproximativ 3 minute. Se amestecă până devine de un maro uniform.

 Turnați piureul obținut în vase termorezistente, unse cu unt și tapetate cu pesmet.  Se presară deasupra pesmetul prăjit în unt. 

Coaceți în cuptorul preîncălzit la 180 grade timp de 25 minute sau până când se rumenește ușor partea de sus a sufleului. Pe cât posibil nu vă jucați cu ușa de la cuptor.

Serviți şi bucuraţi-vă de un sufleu delicios.

 Ce bine-i în weekend, nu-i aşa ???  Să aveți parte de unul cald și liniștit !!!

 
 

 



6 thoughts on “Sufleu de gulii”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.