One & Only - ZACUSCA » Bucătăria familiei mele
One & Only – ZACUSCA

One & Only – ZACUSCA

13 Comments

 

 
No acuma îi atunci… Am făcut zacuscă… Pentru mine a fost provocarea supremă. Să stai tu lângă oala aia mare atâtea ore și să amesteci de nebun, ca nu cumva să se prindă sau să se afume… Asta după ce te-ai prăjit la soare stând lângă un grătar până ai copt atâtea vinete… și ardei … și gogoșari… Ca să nu vorbim că toate astea au trebuit curățate și mărunțite…
In fiecare casă zacusca este altfel… A noastră este reflectarea propriilor noastre gusturi. Pot să vă spun atâta : zacusca noastră obținută după acestă rețetă, este mult mai densă și mai cremoasă decât altele încercate de mine, și în același timp uleiul nu băltește la suprafața borcanului, nu pișcă și nici nu este afumată, este perfectă pentru noi.
 
 
 Am să vă spun ce am băgat în zacusca mea, adică ce am cumpărat din piață… legumele în starea lor pură.
 

INGREDIENTE

•    10 kg vinete
•    3  kg ardei gras roșu
•    3 kg gogoșari roșii
•    2 kg morcovi
•    3 l bulion proaspăt
•    1,5 kg ceapă albă
•    1,5 l de ulei
•    10-12 foi de dafin
•    câteva lingurițe de zahăr (după gust)
•    sare și piper
•    piper boabe 
 

METODA

 
Cel mai ușor de povestit este pe etape.
1.    Pregătiți-vă borcanele și verificați dacă totul este ok: capace, filet etc. Spălați-le și puneți-le în cuptor la sterilizat ( 100 grade).
2.    Vinetele : Se înțeapă cu o scobitoare ( ca să nu explodeze) și se pun la copt pe grătar. Când sunt gata se sărează bine și așează într-un vas cu gauri, astfel tot lichidul amărui se va scurge. După vreo 2 ore (timp în care coaceți ardeii) se curăță de coajă și orice urmă de prăjeală și se pun din nou la scurs pe o suprafață întinsă.
 
 
3.    Ardeii și gogoșarii. Se pun la copt pe o plită sau pe un grătar ( fără flacără direct pe ei). Când sunt copți se sărează și se pun într-o oală cu capac vreo 40 min. ca să se înmoaie. Se îndepărtează apoi cotorul, sâmburii și nervurile și se înlătură pielițele.
 
 
4.    Ceapa și morcovii se dau prin răzătoare, sau se mărunțesc din cuțit.
5.    Cel mai bun lucru din toată rețeta asta a fost Mașina de tocat carne electrică. Știu că vinetele se oxidează dacă folosesc fier… Dar nu a fost așa, s-au mai deșteptat și ăștia care vând mașini de tocat și le-au făcut dintr-un material care permite și vinetelor să fie tocate…

Cum se face zacusca?

 
 
 
6.    Morcovii se pun într-o oală cu puțin ulei, la călit. Apoi se ia oala special cumpărată pentru zacuscă și se pune în ea uleiul rămas  și ceapa și se călește și aceasta. 
Și acum că toate legumele sunt “ pregătite” se trece la treaba aia nasoală cu amestecatul.
7.    Când ceapa devine translucidă se adaugă morcovii căliți.
8.    Adăugați apoi vinetele și amestecați.
9.    Adăugați și ardeii și amestecați încet.
10.    Iar în final adăugați și bulionul.
11.    Focul pe minim și răbdare. Timp de vreo 4 ore trebuie amestecat încontinuu. Dacă doriți să scăpați de treaba cu amestecatul puteți introduce oala în cuptor la 160 grade vreo 2 -3 ore până zacusca se leagă.
12.    Noua ne place însă munca grea așa că am amestecat cu rândul ( și oricum oala noastră nu încăpea în cuptor, din păcate). Am adăugat după vreo 3 ore foile de dafin, pe care le-am scos la final.
13.    Am adăugat sare și piper după gust. Și gata zacusca.
 
 
14.    Din cuptor am scos borcanele calde.

Atenție să nu vă ardeți.

Am așezat borcanele pe o suprafață metalică și am început să torn zacusca, folosind pâlnia mea specială .
 
15.    Am înfiletat capacele curate și uscate și am așezat borcanele pline de astă dată în cuptorul încălzit la 100 grade. Am lăsat cuptor la 100 grade vreo 2 ore, apoi l-am închis și am lăsat borcanele înăuntru să se răcească încet.
16.    Când s-au răcit se etichetează și se depozitează în cămară, pivniță etc.
 
 
  Se consumă cu poftă …
 
 
 Este numai bună întinsă pe o felie de pâine prăjită.

 

 


Related Posts

Bulion / suc de roșii

Bulion / suc de roșii

    Bulion / suc de roșii / sos de roșii / pastă de roșii O coșarcă plină de roșii proaspete de mai multe feluri, unele zemoase, altele cărnoase, altele galbene și dulci … un buchet de busuioc… bulion scrie pe ele…   Ingrediente Roșii […]

Eggplant Parmesan / Parmigiana

Eggplant Parmesan / Parmigiana

    Încă de când eram mică mi-au plăcut vinetele … în salată. Acum că sunt mare îmi plac și altfel. Și fără nici un fel de prezentare… pam pam – un preparat cu personalitate !!!    Eggplant Parmesan / Melanzane alla Parmigiana / Aubergine […]



13 thoughts on “One & Only – ZACUSCA”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.