Îmi place să mănânc.
Și îmi place să mănânc bine și de aceea am crescut mici bucătari. V-am tot povestit în ultimii ani despre implicarea băieților mei în bucătărie. Între timp însă au crescut și sunt adolescenți în toată puterea cuvântului. Și sunt extrem de mândră și de bucuroasă în același timp. Mândră de mine pentru că i-am ținut aproape de tot ce înseamnă bucătărie încă de când au învățat să umble, mândră de ei pentru că au învățat și dezvoltat o grămadă de abilități și bucuroasă pentru că beneficiază de pe urma acestei implicări toată lumea din jurul lor.
Există o grămadă de beneficii de pe urma gătitului cu copiii
- Sporește încrederea în forțele proprii – și tu, dar mai ales ei vă veți simți în vârful piramidei știind că pot face singuri ceva atât de măreț.
- Ii pregătește pentru viață – brunetul meu gătește pentru prieteni de câte ori are ocazia. Și este super apreciat în anturajul lui tocmai pentru că a dobândit acestă abilitate.
- Le stimulează creativitatea – după ce a învățat o rețeta, același brunet a început să se joace cu aromele și a creat preparate care au stârnit o grămadă de aplaude. Cine a mai pomenit pancakes violet cu semințe de chia?
- Când un copil este în bucătărie, el devine stăpân pe domeniu și învață să respecte tot ce îl înconjoară.
- Ii învață ce este răbdarea – răbdarea este un sufleu, întreabă orice bucătar. Un copil care are probleme cu răbdarea trebui adus în bucătărie. Să stai răbdător lângă aluat în timp ce acesta crește, să scoți din cuptor o prăjitură necoaptă sau niște paste nefierte, îi vor da de înțeles că este important să fii răbdător și că răbdarea are ca rezultat un produs finit super delicios.
- Le dezvoltă noțiuni din știință. De exemplu ce face drojdia în aluat? sau cum funcționează sarea la murături.
- Lăsând copiii să vă ajute la gătit, îi va determina să-și extindă gusturile și să încerce lucruri noi. Blondul meu ar mânca toată ziua doar fructe de mare. De asemenea testând gusturi noi îi va ajuta mai târziu în viață, când încearcă să-și dea seama cine sunt și ce vor să facă.
- Transmite sau construiește noi tradiții – dacă în familie există tradiții, bucătăria este un loc grozav pentru a începe să le transmiteți.
Și acum că aveți mini bucătari în casă ce-ar fi să îi îndemnați să pregătească niște involtini. Involtini sunt acele rulouri de legume sau carne umplute cu brânzeturi, scufundate în sos de roșii și date la cuptor să se rumenească.
Pentru că blondul a fost cel care a participat la acestă rețetă și a căutat inspirație pe internet, rulourile nostre au fost din zucchini, umplutura din brânzeturi cu pesto de leurdă și sosul de roșii cu salsiccia.
Ingrediente involtini/ rulouri de zucchini cu brânză
- 2 zucchini ( sau zucchini galben sau dovlecel)
- 2 cârnați proaspeți în stil italian- salsiccia
- 1/2 ardei roșu gras
- 400 gr. / 1 conservă roșii întregi decojite
- 250 gr. / 1 cutie ricotta
- 2, 3 linguri de pesto homemade ( de busuioc, de pătrunjel, de leurdă – după preferințe)
- 100 gr. mozzarella mărunțită și 100 gr. parmezan ras
- sare de mare și piper proaspăt râșnit
- ulei de măsline
- oregano uscat
- câteva fire de cimbru verde
Cum facem noi involtini?
Am adăugat într-o tigaie puțin ulei de măsline. Am scos cârnații din înveliș și i-am pus la prăjit în tigaia încinsă.
Am gătit câteva minute cârnații până au prins culoare, apoi am adăugat ardeiul roșu tăiat mărunt, conserva de roșii, cimbru, oregano, sarea și piperul. Am lăsat să fiarbă la foc mic vreo 10 min până sosul s-a îngroșat. Am dat deoparte.
Între timp am pregătit fâșiile de zucchini pe care le-am aliniat frumos pe masă, peste un prosop de hârtie. Am presărat deasupra lor puțină sare. Eu am folosit peelerul de legume, dar merge cu orice ustensilă aveți prin bucătărie: răzătoare, mandolină, slicer, cutter, feliator. Ideea e să obțineți fâșii lungi și subțiri de zucchini.
Într-un bol mai mic am adăugat ricotta, pesto, jumătate din cantitatea de mozzarella și jumătate din parmezan. Am amestecat și am obținut umplutura.
Între timp am pornit cuptorul la 200 grade cu ventilație.
Asamblarea rulourilor de zucchini se face foarte ușor ( vezi în fotografii).
Am așezat una lângă alta, puțin suprapuse câte 2 fâșii de zucchini. Am adăugat o lingură din amestecul de ricotta și am rulat ușor. Rulourile obținute le-am așezat în tava, peste sos. Am repetat operațiunea pana am umplut tava.
Sosul rămas l-am adăugat deasupra rulourilor împreună cu parmezanul rămas și restul de mozzarella. Eu am folosit pesto de leurdă care e foarte aromat și nu l-am mai adăugat deasupra rulourilor. Voi dacă doriți puteți adăuga și mai mult pesto înainte de brânzeturi.
S-a mâncat direct din tavă. De abia a mai ajuns la pozat.
O rețetă ușoară, super mega delicioasă și numai bună de pregătit cu adolescenții voștri.
Rulouri de zucchini cu brânză / Involtini di zucchine
Ingredients
- 2 zucchini
- 2 cârnați proaspeți în stil italian- salsiccia
- 1/2 ardei roșu gras
- 400 gr. / 1 conservă roșii întregi decojite
- 250 gr. / 1 cutie ricotta
- 2, 3 linguri de pesto homemade ( de busuioc, de pătrunjel, de leurdă – după preferințe)
- 100 gr. mozzarella mărunțită și 100 gr. parmezan ras
- sare de mare și piper proaspăt râșnit
- ulei de măsline
- oregano uscat
- câteva fire de cimbru verde
Directions
- Step 1 Am adăugat într-o tigaie puțin ulei de măsline. Am scos cârnații din înveliș și i-am pus la prăjit în tigaia încinsă.
- Step 2 Am gătit câteva minute cârnații până au prins culoare, apoi am adăugat ardeiul roșu tăiat mărunt, conserva de roșii, cimbru, oregano, sarea și piperul. Am lăsat să fiarbă la foc mic vreo 10 min până sosul s-a îngroșat. Am dat deoparte.
- Step 3 Între timp am pregătit fâșiile de zucchini pe care le-am aliniat frumos pe masă, peste un prosop de hârtie. Am presărat deasupra lor puțină sare. Eu am folosit peelerul de legume.
- Step 4 Într-un bol mai mic am adăugat ricotta, pesto, jumătate din cantitatea de mozzarella și jumătate din parmezan. Am amestecat și am obținut umplutura.
- Step 5 Între timp am pornit cuptorul la 200 grade cu ventilație.
- Step 6 Într-o tavă am întins câteva linguri de sos.
- Step 7 Asamblarea rulourilor de zucchini se face foarte ușor ( vezi în fotografii). Am așezat una lângă alta, puțin suprapuse câte 2 fâșii de zucchini. Am adăugat o lingură din amestecul de ricotta și am rulat ușor. Rulourile obținute le-am așezat în tava, peste sos. Am repetat operațiunea pana am umplut tava.
- Step 8 Sosul rămas l-am adăugat deasupra rulourilor împreună cu parmezanul rămas și restul de mozzarella.
- Step 9 Am dat la cuptorul preîncălzit vreo 15-20 minute, până când brânza de la suprafață și-a schimbat culoarea și a început să facă bulbuci.
- Step 10
1 thought on “Rulouri de zucchini cu brânză/ Involtini di zucchine”