Ruladă de bezea cu zmeură » Bucătăria familiei mele
 Deoarece mai avem încă  multe ouă în frigider şi  Pavlova mea cu mango  a avut un succes neașteptat, am încercat azi acelaşi desert dar cu câteva modificări.

Aveți nevoie de:
– 7 albușuri de ou
 
– 300 gr. zahăr pudră
 
– 4 lingurițe de făină, cernută
 
– 1 linguriță oțet alb
– 300 ml smântână pentru frișcă
– 200 gr. zmeură sau ce fructe doriți dvs.
– aromă naturală de vanilie bourbon  (opțional)

 
 
 
1. Preîncălziți cuptorul la 180 ° C.

 

2. Cel mai important  înainte de a începe prepararea, este să țineți ingredientele 4- 5 ore la temperatura camerei sau să le scoateți din frigider cu o seară înainte. Albușurile reci nu fac prea multă spumă. Dacă însă vă grăbiți , puteți să așezați ouăle în apă caldă şi așteptați până apa se răcește şi ajunge la temperatura camerei. Separați ouăle cu multă grijă.

 

3. Alegeți un bol mare pentru bătut albușurile – cu cât bolul este mai mare, cu atât mai mult aer va intra în compoziție  iar spuma se va întări. Bolul trebuie să fie perfect curat: orice pată de grăsime, de apă sau de gălbenuș va împiedica formarea spumei. Bateți albușurile  cu mixerul până compoziția face vârfuri .

 

4. Treptat adăugați apoi zahărul pudră şi mixați bine după fiecare adăugare , până când zahăr s-a dizolvat complet. Adăugați apoi făina cernută şi oţetul.
Niciodată să nu scuturați telul sau paleta mixerului de marginea bolului în care ați bătut albușul.
5. Bezeaua este gata atunci când face vârfuri de fiecare dată când mixezi, iar dacă întorci vasul, spuma nu cade.
6. Pregătiți foaia de copt. Fie folosiți o tavă dreptunghiulară în care să turnați toată compoziția, fie construiți din foaie de copt un dreptunghi (vă veți da seama din fotografie metoda folosită de mine). 
 
După ce ați turnat compoziția , folosind o spatulă de silicon nivelați ușor compoziția în tavă .
7. Introduceți tava  în cuptorul preîncălzit pentru a se coace pentru 12 minute.
 
8. Deschideți apoi cuptorul şi lăsați bezeaua înăuntru pentru încă vreo 3 minute, apoi o scoateți afară şi o lăsați să se răcească. Veți vedea că se micșorează.
9. Întoarceți apoi bezeaua peste o altă foaie de copt pe care ați presărat zahăr pudră şi dezlipiți foaia de copt de deasupra.
10. Lăsați să se răcească bezeaua , timp in care pregătiți frișca şi fructele.
                                        Când frișca este gata adăugați aroma de vanilie.
 
11.  Asamblarea este foarte ușoară. Împrăștiați peste bezea frișca şi apoi zmeura.
 

Rulați bezeaua din partea lungă, utilizând foaia de copt pentru a ghida formarea unei rulade.

 
 
12. Așezați rulada astfel formată pe tava de servit fără să îndepărtați hârtia de copt.

 Ca şi tiramisu , acest preparat se servește după ce a stat la frigider peste noapte , deoarece astfel se întărește şi se poate tăia în felii foarte ușor. Dacă doriți înainte de servire presărați deasupra zahăr pudră.
 
Să aveți poftă !!!!

Mulţumesc pentru vizită !!!!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.