Tăieţei cu pui şi broccoli la caserolă » Bucătăria familiei mele
Tăieţei cu pui şi broccoli la caserolă

Tăieţei cu pui şi broccoli la caserolă

0 Comments

 
 
 
Să revenim … dacă tot suntem la categoria carne tocată … mi-a mai rămas puţină carne tocată de la lasagna  de ieri aşa că am rezolvat-o într-un mod foarte delicios.
 

Acest preparat l-am făcut după ochi și după ce am găsit în frigider , dar asta nu înseamnă că nu știu ce am băgat în el. Am pus la fiert niște tăieței ondulați în apă sărată. I-am lăsat să fiarbă cam 2-3 minute. A fost suficient- au devenit al dente.
Am pus pe foc o tigaie în care am aruncat 3 căței de usturoi tăiați felii subțiri și o linguriță ulei de măsline. Când usturoiul a devenit auriu am adăugat broccoli desfăcut în buchețele mici și un vârf cuțit de sare. Am acoperit tigaia pentru aproximativ 3 minute, pe foc mediu , până când a început broccoli-ul să se înmoaie. L-am îndepărtat de pe foc.
Se dă drumul la cuptor la 180 grade să se încălzească.
In altă tigaie puneți la călit în puțin unt o ceapă tăiată mărunt . Când devine sticloasă se adaugă carnea tocată de pui . Se amestecă bine și se acoperă până când puiul nu mai este roz. Adaug peste o lingură făină și un vârf cuțit de sare și amestec bine. 
Pe celălalt ochi al aragazului meu fierbea o găină aşa că am avut și supă la îndemână.
Peste pui am adăugat încet  2 polonice supă , am amestecat bine vreo 30 secunde, apoi am adăugat mai bine de jumătate dintr-o cană cu lapte

 

Fierbeți la foc mediu, amestecând ocazional, până se îngroașă (aproximativ 6-7 minute). Îndepărtați tigaia de pe foc și adăugați o jumătate cană de mozzarella rasă și 1 lingură parmezan ras. Se amestecă bine până se topește brânza.

Adaug peste tăiețeii ( fierți al dente și scurși) și broccoli-ul. Am amestecat cu grijă până când tot ce era în tigaie a fost uniform acoperit.
Am luat un vas termorezistent ( de fapt mai multe) pe care l-am uns cu unt și l-am tapetat cu pesmet. Am turnat în vas compoziția obținută și am împrăștiat deasupra mai mult parmezan ras și pesmet.
 
 
 
Se dă la cuptor și se coace timp de aproximativ 20 – 25 de minute. Aveți grijă însă să nu se ardă pesmetul. Serviți fierbinte.
Să aveţi o poftă mare !!!!
 
 

 

 

Related Posts

Spaghetti alla puttanesca

Spaghetti alla puttanesca

  Spaghetti alla puttanesca. Paste… și roșii… mmmm o rețetă care nu poate da greș !!! Acu vreo câteva zile vă spuneam că există roșii cât unghia… și cât sunt de bune și de dulci.. Să știți voi că eu chiar nu am glumit 🙂 […]

Tagliatelle alfredo cu sos de conopida

Tagliatelle alfredo cu sos de conopida

  Niște paste ??? să nu-mi spuneți că nu vă plac… Paste alfredo ei și dacă nu vă plac faceți doar sosul și mâncați-l cu lingura…sau lângă niște grătare de pui sau poate în lasagna,  da astea sunt tot paste … Indiferent cum vedeți rețeta […]



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.