Gem de zmeură violet » Bucătăria familiei mele »
Gem de zmeură violet

Gem de zmeură violet

0 Comments

Gem de zmeură fără sâmburi

 
Acest tip de gem necesită multă răbdare. Cum adică poate vă întrebaţi ???
 
 
 Adică în primul rând găsiţi şi amenajaţi un loc, apoi plantaţi o plantă tânără de zmeur violet. Aşteptaţi un an şi din producţia celui de-al doilea an s-ar putea să obţineţi o recoltă suficient de bogată pentru vreo 4-5  borcane de gem.
 
 
Aroma  intensivă a fructelor seamănă cu combinaţia zmeurului şi a murului.

Cum fac gem de zmeură?

 
  • 2 kg zmeură violet ( producţie proprie)
  • 500- 750 gr . zahăr
  • suc ​​de la 1 lămâie, proaspăt stors

 

1.  Zmeura proaspăt culeasă se alege şi se îndepărtează orice frunză sau fruct inutilizabil. Se pune în oala de gem şi se aduce la fiert, îndepărtând tot mereu spuma formată deasupra. Se amestecă constant ca să nu se prindă.

2.  Când zmeura a fost aproape fiartă şi în mare parte zdrobită, am început ceea ce eu numesc „ mofturi” . Mofturi însemnând că bărbaţilor casei le rămân tot timpul sâmburei de zmeură între dinţi  şi de aceea aproape toate gemurile am fost nevoită să le trec prin sită .

Vorba maică-mi care nu mă lasă să uit : „ bărbatul şi copiii, cum îi creşti aşa îi ai ”.
Deci am trecut prin sită zmeura , dar sita mea nu este foarte fină de aceea au mai fost sâmburei care au reuşit să scape.
3. Se pune din nou la fiert iar când compoziţia dă în clocot , adăugăm zahărul şi sucul de la 1 lămâie.
Nu uitaţi  să amestecaţi constant în gem , în special spre sfârşit pentru a evita afumarea lui.
 
 

4. In timp ce gemul fierbe,  ne ocupăm  de borcane. Se încălzește cuptorul la 110 grade C (cu ventilator pornit). Se pun 5-6 borcane în cuptor timp de 15 minute pentru a le steriliza.

5. Când începe să se îngroaşe, culegeţi spuma cu o spumieră, opriţi focul şi picuraţi o cantitate mică de gem pe o  farfurie lăsată în congelator vreo 5 min.

Cum testez?

Introduceţi farfurioara din nou în congelator. După câteva minute, dacă atunci când înghiontiţi gemul face riduri gemul dvs. este gata. 
Dacă nu, gătiţi ceva mai mult, opriţi din nou focul şi testaţi gemul din nou. Să nu uitaţi să ştergeţi constant marginea oalei cu un prosop de bucătărie umed.
6.  Când este gata ( toata şmecheria ar trebui să dureze max. 2 ore) se lasă să se răcească timp de 5 minute in oală – acest lucru va garanta că seminţele de zmeură ( care au mai rămas în gem ) nu vor pluti în partea de sus a borcanului .  Apoi se toarnă gemul în borcanele sterilizate, se înfiletează capacele şi se răstoarnă, sprijinindu-se pe capac, pentru un sfert de oră. După aceea se întorc în poziția normală, iar când s-au răcit de tot se depozitează în cămară.
 
 
Să aveţi poftă !!!!!
 

 


Related Posts

Dutch baby pancake cu Zmeura, Ciocolata și Menta

Dutch baby pancake cu Zmeura, Ciocolata și Menta

        De când am încercat aceste clătite, micul dejun la noi în casă este altfel. Olandezele astea mici au urcat în topul preferințelor noastre, sunt foarte ușor de făcut și pot avea o grămadă de arome. Ele pot fi dulci, cu fructe […]

Înghețată de vanilie marmorată cu sirop de zmeură

Înghețată de vanilie marmorată cu sirop de zmeură

   Ce-i mai tare și mai tare decât un weekend la munte ??? Vă spun eu : încă un weekend la munte … și pot să o țin tot așa !!! Și mai bine decât atât e să fi la munte și să te trezești […]



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.