Totul a început acu vreo 5 ani , pe când așteptam prima” livrare”… se spune că femeile însărcinate dezvoltă chiar înainte de naștere sindromul cuibului, ” nesting” cum zice americanu’ …
Să vedeți cam ce s-a întâmplat de fapt. Intru eu în concediu , în așteptarea puiului. Totul a început cu o nevoie urgentă de a face curat. Curăț , spăl , calc, dezinfectez, aranjez hainele în dulapuri pe culori și alte multe „nevoi” care mi se păreau absolut necesare . Adică vine puiul și eu cum îl aștept ??? Bineînțeles marea problemă vine atunci când ajung la finalizarea camerei pentru noul locatar. Ok o zugrăvim noi albastră , îi cumpărăm cea mai bună mobilă , pe care am reașezat-o de nu știu câte ori , dar parcă totuși îi lipsa ceva. Şi ce mă mai chinuia acestă lipsă. Totul părea aşa ca de revistă , impersonal. Şi atunci m-a lovit : camera puiului are mare nevoie de ceva făcut de mine, de mâna mea …
și uite aşa într-o zi de iarnă în care am ieșit să-mi plimb burta , găsesc pe rafturile unui magazin un puzzle . A fost ceva ca dragostea la prima vedere. L-am cumpărat pe primul și l-am făcut fără pauză…
După vreo două zile am căutat pe net și mi-am dat seama că există o colecție întreagă de puzzel-uri cu aceeași temă. Şi uite aşa cu câteva zile înainte de „livrare” , camera piticului era gata: era albastră și pe pereți tronau puzzel-urile făcute de mâna mea , frumos înrămate ( 4 la număr pe vremea aia).
Se spune că acest sindrom al cuibului se accentuează rău de tot chiar înainte de naștere. Aşa că la al doilea am știut că momentul se apropie când m-am trezit urlând fără rost la săracul soț care se chinuia de zor să tragă niște linii în camera cea verde , proaspăt vopsită și mobilată. Nu știu dacă mă înțelegeți dar era vital ca pereții să aibă linii. Şi această a doua cameră va avea pereții plini cu puzzle-uri făcute de mine. Lucrez din greu la acest proiect.
Şi de atunci în fiecare an apare un nou model … am ajuns deja la numărul 8 pe care l-am primit de mărțișor… sper doar să am suficient loc pe pereți pentru a le expune…
Ce îmi place cel mai mult la această poveste este că am ajuns să fac aceste puzzle-uri cu copiii , cărora chiar le plac tablourile mele și nu cred că și-ar dori altceva să atârne pe pereții din camerele lor.
This is our thing !!!!
Mulţumesc pentru vizită !!!!
Foarte frumos! Mi-ai dat o idee grozava!
De-abia astept sa vad ce ti-a iesit…
Acum vreo 20 de ani as fi zis:Offf Alex da’ ai nervi nu gluma!Io nu puteam sa stau atata intr-un loc.Cel mai mare puzzle pe care l-am facut avea 240 de piese.Pe la jumatate eram deja iritata ca nu-l mai termin.M-as fi ridicat da’ parca eram asa de prinsa de el ca vroiam sa-l si termin odata.Intr-un final l-am facut si cand sa ma ridic… am fost toata intepenita.
Acum,de cand am copiii e o placere sa fac puzzle-uri cu ei,ma relaxeaza si ma linisteste…ce se mai schimba oameni,nu?
Ce faina’i ideea cu atarnatul pe pereti:-).io n-am spatiu pentru asa ceva desi mi-ar placea tare mult.
Foarte faina toata colectia!!!Imi place.Felicitari!
Eu am 7 puzzle-uri. 2x2000piese, 3×1500 piese, 2x1000piese.Sunt tare mandra de ele si as face incontinuuuuu:D.