Rulouri cu scorțișoară și afine » Bucătăria familiei mele
Rulouri cu scorțișoară și afine

Rulouri cu scorțișoară și afine

2 Comments  /  Jump to Recipe

Afinele sunt preferatele mele. Le veți găsi în foarte multe din deserturile pregătite de mine. Ca noroc sunt și foarte sănătoase. Și nici nu îngrășă 🙂

 Blueberry Cinnamon Rolls sau în traducere Rulouri cu scorțișoară și afine

 

Rulouri cu scorțișoara - Bucătăria familiei mele - alexjuncu.ro

 

Întotdeauna am spus că e ușor să gătești cu copiii și nu întâmpini nici o dificultate atunci când vrei să îi implici în bucătărit. Ei bine nu e adevărat. Sunt zile și zile. Adică vin să te ajute și se implică doar atunci când au ei chef. Și în general asta se întâmplă atunci când nu ai nevoie de ajutor sau când te grăbești și nu ai timp de lecții. Viața de mamă/bucătar nu e chiar atât de ușoară pe cât se vede în fotografii.  A da, astea sunt altă poveste.

Cum fac eu fotografiile ? Cele pe care le vedeți voi sunt după minute întregi de pozat și selectat. Nu am timp să-mi editez fotografiile așa că ceea ce iese din aparat ajunge direct pe blog. Ideea e că nu pot singură întotdeauna și atunci cer ajutorul copiilor. Copii care 50 % din timp bombăne că nu vor.

Deci da, a fi blogger nu e atât de ușor.

 

Blueberry rolls - Bucătăria familiei mele - alexjuncu.ro - Bucătăria familiei mele - alexjuncu.ro

 

V-am tot povestit despre copiii mei și ce minuni facem noi în bucătărie, dar niciodată nu v-am povestit unde am ajuns eu după

11 ani de blog …

Am ajuns să dețin un număr foarte mare de farfurii. Nu seturi. Ci doar câte o bucată din fiecare. La fel și cu tacâmurile, șervețelele și paharele.

Am o colecție exemplară de borcănele, borcănașe, sticle și sticluțe și există riscul ca de câte ori mă duc la magazin să mă întorc acasă cu încă unu/una. Unele femei își cumpără poșete, eu îmi cumpăr borcane.

Am ajuns să mă plimbi cu mâncarea prin casă ca să găsesc cel mai bun unghi și cea mai bună lumină.

De câte ori văd un zid scorojit, o bucată de lemn cu vopseaua sărită sau o casă dărăpănată, în loc să-mi pare rău pentru proprietar, mă gândesc doar ce bine ar arăta ca fundal în fotografiile mele.

Mâncarea mea arată altfel atunci când o servesc și am început să gătesc sezonal. Cât mai sănătos posibil, sănătos pentru ceilalți, deoarece eu nu cred ca voi putea refuza niciodată borcanul de maioneză…

Și lista asta ar putea continua la nesfârșit ! 

 

Rulouri cu afine - Bucătăria familiei mele- www.alexjuncu.ro

 

Și dacă tot v-am arătat fotografii să vă povestesc despre minunățiile făcute de copiii mei în weekend.

Ingrediente pentru aluat rulouri

  • 230 ml. lapte
  • 60 gr. unt nesărat la temperatura camerei
  • 450 gr. făină
  • 1 plic drojdie uscată
  • 75 gr. zahăr
  • 1 ou mare
  • 1/2 linguriță sare
  • 50 ml apă
  • pentru umplutură: 75 gr. zahăr brun, 2 lingurițe scorțișoară, 1 cub de unt ( 15-20 gr)
  • pentru glazură: 125 gr. zahăr pudră, 2 linguri suc lămâie proaspăt stors, 1 lingură lapte

Pentru sosul de afine

( nu dau cantități exacte deoarece eu fac întotdeauna mai mult cât să ajungă și pentru o porție zdravănă de clătite)

  • afine ( proaspete sau înghețate)
  • suc de portocale
  • zahăr

Blueberry Cinnamon Rolls - Bucătăria familiei mele- www.alexjuncu.ro

 

Cum faci cele mai bune rulouri cu afine?

ALUATUL

Pune lapte la încălzit. Când face bule îndepărtează-l de pe foc și adaugă untul. Amestecă până se topește și dă-l deoparte.

Acum e momentul să chemi copilul și să vă distrați împreună. Tu dai indicații iar el execută.

În bolul mixerului adaugă jumătate din cantitatea de făină, zahărul, drojdia și sarea. Adaugă apoi laptele cu untul, apa și oul.

 

Pornește mixerul și amestecă bine. Adaugă apoi restul de făină și amestecă până obții un aluat dens.

 

Transferă aluatul pe masa de lucru presărată cu făină. 

 

Rolls - Bucătăria familiei mele- www.alexjuncu.ro

 

Frământă vreo 5 minute. Aluatul e bun de pus la dospit atunci când nu se mai lipește de degete.

 

Aluat cuib - Bucătăria familiei mele- www.alexjuncu.ro

 

Transferă într-un bol uns cu puțin ulei și acoperă cu folie alimentară sau un prosop de bucătărie. E important să lași să crească aluatul într-un loc călduros fără schimbări bruște de temperatură, cum ar fi interiorul cuptorului nepornit. Aluatul se va dubla ca volum în 40-60 minute.

 

Cât timp aluatul stă liniștit pregătește sosul de afine.

SOSUL de AFINE

Într-un vas adaugă 2 căni de afine, 60 gr zahăr și 2 linguri suc de portocală. Dă totul la foc mediu și amestecă încontinuu. Gătește până se îngroașă și se obține un sos gros. Îndepărtează de pe foc și lasă să se răcească. 

! Sucul de portocale îl poți înlocui și cu suc de lămâie, suc de afine sau cu apă.

 

Când aluatul a crescut adaugă niște făină pe masa de lucru și pune copiii să frământe încă vreo câteva minute. Întinde apoi o foaie dreptunghiulară. Unge cu o pensulă sau un cuțit untul (poate fi topit sau la temperatura camerei) dar lasă marginea liberă. Amestecă zahărul brun cu scorțișoara și presară deasupra untului ( dacă îți plac aceste rulouri mai aromate poți dubla cantitățile de unt, zahăr și scorțișoară). Apoi întinde și sosul de afine deasupra.

 

Rulează apoi aluatul cât mai strâns.

Și aici vine parte cu matematica. Faci ruloul de aluat, măsori cu liniarul/ruleta dimensiunea lui și în funcție de tava împarți la numărul de rulouri care vor intra în tava. În tava mea intră 7 rulouri mari. Am o tavă rotundă de 26 cm.

 

Dacă mergi ochiometric încearcă să obții rulouri de dimensiuni asemănătoare.

 

Blueberry Cinnamon Rolls - Bucătăria familiei mele- www.alexjuncu.ro

 

Mie îmi plac marginile de la prăjituri. Atunci când sunt gata evident. Și pentru că am vrut să obțin rulouri egale am rămas cu niște margini de aluat. Și doar nu era sa le arunc. Am luat o tavă mică și le-am așezat și pe ele. Astea sunt cele mai bune și sunt doar ale mele.

 

Coji de aluat - Bucătăria familiei mele - alexjuncu.ro

 

Așează rulourile în tava unsă cu unt și presărată cu făină. Și cu hârtie de copt.

 

Rolls - Bucătăria familiei mele- www.alexjuncu.ro

 

Acoperă iar cu folie sau prosop bucătărie și mai lasă la dospit încă vreo 20-30 min. Rulourile se vor dubla în dimensiune.

 

Aluat dupa dospire - Bucătăria familiei mele- www.alexjuncu.ro

 

Coace rulourile în cuptor preîncălzit la 180 grade C -20-25 min sau până scobitoarea iese curată.  Când rulourile sunt gata lasă să se odihnească vreo 5 minute apoi îndepărtează forma și lasă-le la răcit.

Între timp pregătește glazura.

GLAZURA DE ZAHĂR

Amestecă zahărul trecut prin sită cu sucul de lămâie. Adaugă laptele treptat, puțin câte puțin până ajungi la consitența dorită. 

Când rulourile s-au răcit stropește-le cu glazura de zahăr. Acesta se va întări la uscare. 

 

Blueberry Cinnamon Rolls - Bucătăria familiei mele- www.alexjuncu.ro

 

Desertul ăsta este finger-licking-good adică numai bun de lins pe degete! 

 

Rulouri cu scorțișoară și afine - Bucătăria familiei mele- www.alexjuncu.ro

 

Cinnamon rolls - Bucătăria familiei mele - alexjuncu.ro - Bucătăria familiei mele - alexjuncu.ro

 

Blueberry cinnamon rolls - Bucătăria familiei mele - alexjuncu.ro - Bucătăria familiei mele - alexjuncu.ro

 

This recipe has no ratings just yet.

Rulouri cu scorțișoară și afine

martie 5

By:

Ingredients
  • INGREDIENTE PENTRU ALUAT RULOURI
  • 230 ml. lapte
  • 60 gr. unt nesărat la temperatura camerei
  • 450 gr. făină
  • 1 plic drojdie uscată
  • 75 gr. zahăr
  • 1 ou mare
  • 1/2 linguriță sare
  • 50 ml apă
  • pentru umplutură: 75 gr. zahăr brun, 2 lingurițe scorțișoară, 1 cub de unt ( 15-20 gr)
  • pentru glazură: 125 gr. zahăr pudră, 2 linguri suc lămâie proaspăt stors, 1 lingură lapte
  • SOSUL AFINE
  • 2 căni de afine
  • 60 gr zahăr
  • 2 linguri suc de portocală
Directions
  • Step 1 ALUATUL- Pune lapte la încălzit. Când face bule îndepărtează-l de pe foc și adaugă untul. Amestecă până se topește și dă-l deoparte.
  • Step 2 În bolul mixerului adaugă jumătate din cantitatea de făină, zahărul, drojdia și sarea. Adaugă apoi laptele cu untul, apa și oul.
  • Step 3 Pornește mixerul și amestecă bine. Adaugă apoi restul de făină și amestecă până obții un aluat dens.
  • Step 4 Transferă aluatul pe masa de lucru presărată cu făină.
  • Step 5 Frământă vreo 5 minute. Aluatul e bun de pus la dospit atunci când nu se mai lipește de degete.
  • Step 6 Transferă într-un bol uns cu puțin ulei și acoperă cu folie alimentară sau un prosop de bucătărie. E important să lași să crească aluatul într-un loc călduros fără schimbări bruște de temperatură, cum ar fi interiorul cuptorului nepornit. Aluatul se va dubla ca volum în 40-60 minute.
  • Step 7 SOSUL DE AFINE – Într-un vas adaugă 2 căni de afine, 60 gr zahăr și 2 linguri suc de portocală. Dă totul la foc mediu și amestecă încontinuu. Gătește până se îngroașă și se obține un sos gros. Îndepărtează de pe foc și lasă să se răcească.
  • Step 8 Când aluatul a crescut adaugă niște făină pe masa de lucru și pune copiii să frământe încă vreo câteva minute. Întinde apoi o foaie dreptunghiulară. Unge cu o pensulă sau un cuțit untul, dar lasă marginea liberă. Amestecă zahărul brun cu scorțișoara și presară deasupra untului. Apoi întinde și sosul de afine deasupra.
  • Step 9 Faci un rulou cât mai strâns de aluat, măsori cu liniarul/ruleta dimensiunea lui și în funcție de tava împarți la numărul de rulouri care vor intra în tava. În tava mea intră 7 rulouri mari. Am o tavă rotundă de 26 cm.
  • Step 10 Așează rulourile în tava unsă cu unt și presărată cu făină. Și cu hârtie de copt.
  • Step 11 Acoperă iar cu folie sau prosop bucătărie și mai lasă la dospit încă vreo 20-30 min. Rulourile se vor dubla în dimensiune.
  • Step 12 Coace rulourile în cuptor preîncălzit la 180 grade C -20-25 min sau până scobitoarea iese curată. Când rulourile sunt gata lasă să se odihnească vreo 5 minute apoi îndepărtează forma și lasă-le la răcit.
  • Step 13 Între timp pregătește glazura. Amestecă zahărul trecut prin sită cu sucul de lămâie. Adaugă laptele treptat, puțin câte puțin până ajungi la consitența dorită.
  • Step 14 Când rulourile s-au răcit stropește-le cu glazura de zahăr. Acesta se va întări la uscare.
  • Step 15 Poftă bună!
  • Step 16

 

 

 

 


Related Posts

Gem / peltea / jeleu de fructe de pădure fără sâmburi

Gem / peltea / jeleu de fructe de pădure fără sâmburi

    A început sezonul la ” gemut ” …  Și pentru că anul trecut s-a terminat foarte repede, anul ăsta am hotărât „să gem” mai mult. Am găsit pe Valea Mureșului o groază de fructe de pădure așa că mi-am făcut rost de 3 […]

melci cu scortisoara a.k.a cinnamon buns

melci cu scortisoara a.k.a cinnamon buns

Melci cu scortisoara Astăzi vreau să vă povestesc despre cel mai bun remediu împotriva frigului… de vreo câteva zile mă încearcă o răceală la care nu reușesc nici cum să-i dau de cap. Am încercat eu tot felul de ceaiuri și supe cremă, remedii băbești […]



2 thoughts on “Rulouri cu scorțișoară și afine”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.