Voi știți că eu sunt în primul rând mamă…
ceea ce însemnă că sunt tot timpul preocupată de sănătatea copiilor mei. Blogul meu promovează în principal preparate sănătoase, proaspete, bogate în vitamine, proteine și minerale, dar totodată care nu necesită timp îndelungat de preparare. Obiceiurile sănătoase de mâncare se învață de mici și asta încerc să fac eu la mine acasă, dar și pe blog.
Vreau să vă spun că nu e suficient să facem mișcare și alte nebunii ci e nevoie să acordăm atenție și la ce mâncăm. De aceea vreau să vă spun că există niște reguli simple în alimentație care dacă le urmăm și le adaptăm stilului nostru de viață este imposibil să nu facem parte din grupul celor care știu ce e aia viață sănătoasă.
- Obiceiul sănătos numărul 1: micul dejun în fiecare zi
- Mănancă și prepară mâncare de casă
- Consumă pește
- Dormi suficient
- Consumă fructe
- Alimente proaspete vs. alimente procesate
- Bea suficientă apă pe parcursul zilei
- Fă mișcare
- Și cât mai multe îmbrățișări : zece secunde de îmbrățișare duce la o scădere a oxitocinei (hormonul stresului) în creier. Această reacție chimică scade presiunea sângelui, luptă împotrivă oboselii și a infecțiilor și ameliorează simptomele depresiei. De asemenea duce la îmbunătățirea competențelor sociale și creșterea sentimentului de încredere.
Și lista ar putea continua. Acum eu nu vreau să vă spun că eu respect toate cele scrise de mine mai sus, dar mă strădui să îndeplinesc cât mai multe.
Dar azi însă vreau să vă atrag atenția asupra consumului de pește.
Eu am o viață agitată și mai mult pe drumuri, nu că m-aș plânge dar așa e viață cu doi copii, un soț, un câine, un job, o casă, un blog și numeroase ore de voluntariat. Dar acestea toate nu mă opresc să asigur copiilor mei o alimentație sănătoasă.
Și cum sunt în creștere, de copii vorbesc, și toată lumea știe că acizii grași omega-3, care se găsesc în pește, sunt benefici pentru inimă și creier, încerc să le ofer cât mai des preparate care îl conțin. De aceea în colaborare cu cei de RIO Mare vreau să vă povestesc despre conservele lor de fileuri de macrou, un pește bogat în acizi grași esențiali, Omega 3, proteine, vitamine (E, K, D, A, C, B-uri), minerale (calciu, potasiu, seleniu, magneziu).
Există mai multe sortimente: macrou în ulei de măsline extra virgin, macrou în suc natur, macrou în sos cu chilli, iar conserva de pește de la RIO Mare este o alternativă la peștele proaspăt. Aceasta garantează o valoare nutritivă echivalentă cu cea a peștelui proaspăt, nu conține conservanți și este controlată cu rigurozitate.
Să revenim la povestea mea, adică la ce faci când ai în casă 2-3 conserve de macrou și vrei un prânz sănătos și dacă se poate și foarte rapid, deorece cineva are antrenamente de înot și ai doar 20 de minute la dispoziție?
Deschizi frigiderul și scoți legumele proaspete,
în cazul nostru niște sparanghel și niște broccolini, arunci în blender cele necesare pentru un sos care merge cu macroul din conservă.
În 20 de minute s-au așezat la masă și în alte 15 am fost în mașină în drum spre bazin.
Vă las mai jos o idee a ceea ce puteți face cu 2 conserve de macrou.
Ingrediente
- 2 conserve de macrou la grătar RIO mare ( în funcție de preferințe puteți folosi atât macrou în ulei de măsline extra virgin cât și macrou în suc natur )
- sparanghel
- broccolini
- un cub de unt
- pentru sos:
- 125 ml iaurt grecesc
- 2 avocado mai mici
- 1-2 fire de ceapă verde
- 1 legătură de pătrunjel
- 60 ml ulei de măsline
- sucul de la ¼ de lămâie sau după gust
- sare și piper
Metoda:
În prima fază se pregătesc legumele. Sparanghelul meu a fost foarte proaspăt, deci nu a avut nevoie să-l tai, dar în general se taie până la partea fragedă.
Se dă în clocot o oală cu apă sărată. Separat se pregătește un bol cu apă rece și cuburi de gheață.
Se vor blanșa legumele adică atunci când apa clocotește se introduce sparanghelul timp de 30-45 secunde, apoi se scoate direct în castronul cu apă rece că gheața. La fel se va proceda și cu broccolini. Prin blanșare culoarea legumelor va fi mai vibrantă și chiar dacă se va mai găti după aceea, tot vor rămâne verde crud. Se lasă legumele deoparte să se scurgă.
În tot acest timp se adaugă în blender toate ingredientele pentru sos. Se apăsa butonul pulse până se obține un sos fin, neted. Se gustă și se reglează aromele după preferințe. Se pune deoparte.
În timp ce se pregătesc farfuriile pentru servire și se deschid conservele de macrou, într-o tigaie la foc mic se dau la sotat legumele în unt cu un pic de ulei.
În imaginea de mai jos vă arăt o metodă de servire: file de macrou la grătar, sos verde de iaurt, legume blanșate și trase la tigaie.
Macroul îl puteți folosi că atare sau încălzit în tigaia în care ați sotat legumele.
Așa văd eu un prânz sănătos !
RIO mare
Sursa: Pinterest
file de macrou la gratar cu sos verde de iaurt, sparanghel si broccolini
Ingredients
- 2 conserve de macrou la grătar RIO mare ( în funcție de preferințe puteți folosi atât macrou în ulei de măsline extra virgin cât și macrou în suc natur )
- sparanghel
- broccolini
- un cub de unt
- pentru sos:
- 125 ml iaurt grecesc
- 2 avocado mai mici
- 1-2 fire de ceapă verde
- 1 legătură de pătrunjel
- 60 ml ulei de măsline
- sucul de la ¼ de lămâie sau după gust
- sare și piper
Directions
- Step 1 În prima fază se pregătesc legumele.
- Step 2 Se dă în clocot o oală cu apă sărată. Separat se pregătește un bol cu apă rece și cuburi de gheață.
- Step 3 Se vor blanșa legumele, adică atunci când apa clocotește se introduce sparanghelul timp de 30-45 secunde, apoi se scoate direct în castronul cu apă rece că gheața. La fel se va proceda și cu broccolini. Se lasă legumele deoparte să se scurgă.
- Step 4 În tot acest timp se adaugă în blender toate ingredientele pentru sos. Se apăsa butonul pulse până se obține un sos fin, neted. Se gustă și se reglează aromele după preferințe. Se pune deoparte.
- Step 5 În timp ce se pregătesc farfuriile pentru servire și se deschid conservele de macrou, într-o tigaie la foc mic se dau la sotat legumele în unt cu un pic de ulei.
- Step 6 Macroul îl puteți folosi că atare sau încălzit în tigaia în care ați sotat legumele.
1 thought on “RIO mare file de macrou la gratar cu sos verde, sparanghel si broccolini”