Adolescența și bucătăria
Va veni ziua în care vei ridica privirea și copilul tău va fi un adolescent înalt, deseori morocănos, constant cu mâna pe frigider și tot timpul flămând.
Biscuiții, batoanele de cereale și iaurturile de ieri nu vor mai fi o gustare satisfăcătoare și o rețetă care „servește 4 ” nu va fi suficientă pentru a servi o familie de patru persoane.
Se vor schimba lucrurile în casa și în rutina ta atunci când ai un adolescent sau 2, care mișună prin bucătărie.
Ce am observat eu de când alor mei le-au ajuns hormonii în stomac?
- Ușa frigiderului și a cuptorului cu microunde s-a folosit tot mai des.
- Unele dintre pahare și farfurii au dispărut.
Chiar dacă aveți o regulă strictă de a nu mânca în dormitor, vasele (sau cel puțin, paharele și sticlele de apă) vor ajunge acolo – și în restul casei. Dacă nu găsești mai nimic în dulapul tău de vase, adolescentul tău ar putea ști ce s-a întâmplat.
- Am început să gătesc la grămadă. La revedere gătit în oale mici, e nevoie de cantitate.
Când o masă va avea 3 feluri să știi că a început schimbarea. Și apoi mai este gustarea.
- Am început să cumpăr și să pregătesc o grămadă de gustări, suficiente pentru a hrăni o armată de adolescenți înfometați.
Nu faci doar cumpărături pentru adolescentul tău, ci vei face cumpărături pentru adolescentul tău și doi, trei dintre prietenii lui. Pentru că nu știi niciodată când va intra pe ușă cu un grup de studiu. Cel mai important este să găsești un echilibru între gustările pe care adolescentul vostru le dorește și gustările pe care doriți cu adevărat să le mănânce.
Până acum făceam clătite pentru noi 4. Acum mă sună de pe drum: “vin cu băieții. Ne faci niște clătite?”
- Au început vizitele frecvente în bucătărie și am observat că nu mai există resturi… ele dispar peste noapte.
Vor începe momentele în care adolescentul se va plimba prin bucătărie întrebând dacă mai sunt paste sau cartofi sau ceva ce tocmai a terminat câteva ore mai devreme. Adio pachețel din resturile de la cină.
- Ai mei încă nu, dar să fiți pregătiți să devină vegetarieni sau obsedați de vreo cură sau înclinați spre vreo dietă.
Aici subscriu eu care lovită de fumurile pubertății am adoptat o dietă vegetariană în clasa 11. Săraca mama. Noroc că nu m-a ținut mult.
Oamenii de toate vârstele decid să devină vegetarieni, dar acest lucru tinde să se întâmple cel mai des în anii adolescenței. Nu va dura pentru totdeauna, sau poate că da, dar va trebui să vă dați seama ce fel de mâncare vă vor face vegetarianul fericit și, în continuare, să îi oferiți o alimentație potrivită. Luați asta ca pe o oportunitate transforma în vegetariene unele dintre mesele întregii familii. O zi fără carne prinde bine oricui.
- Sunt liniștită că nu am cumpărat niciodată prea multe chipsuri, tortilla sau popcorn.
Vă zic, adolescența e cea mai solicitantă perioadă!!!
CHEESECAKE CU mere, crumble și caramel sărat
Ingrediente pentru o tavă de 18 cm
-
CRUSTA
100 gr. biscuiți digestivi
50 gr. unt topit
-
CREMA DE BRÂNZĂ
300 gr. Philadelphia Cream Cheese, la temperatura camerei
70 gr. zahăr
1 linguriță suc de lămâie
1/2 linguriță extract vanilie
2 ouă la temperatura camerei
-
TOPPINGUL DE MERE
2 mere granny smith
30 gr. zahăr
1/4 linguriță scorțișoară
o pișcătură de nucșoară
30 gr. fulgi de ovăz
45 gr. făină
50 gr. unt la temperatura camerei
60 gr. zahăr brun
-
SOSUL DE CARAMEL SĂRAT
115 gr. zahăr
30 ml. apă
100 gr. smântână
un vârf cuțit sare
CUM FACi CEL MAI BUN CHEESECAKE cu mere?
În primul rând să iei în calcul că un chessecake este bun după ce a stat la frigider vreo 3-4 ore. Deci atunci când te apuci de gătit să nu te gândești că într-o oră vei avea ceva bun de mâncat. Poate doar dacă faci un drum la cheesecake shop și îl cumperi.
Bun. Acum că am stabilit că vei face acest desert dimineața ca să îl poți savura după-masă să ne apucam de el.
În primul rând am preîncălzit cuptorul la 150 grade Celsius cu ventilatorul pornit. Tava pe care o voi folosi am acoperit-o cu hârtie de copt. Am ales o tavă rotundă de 18 cm.
PASUL AL DOILEA ESTE SĂ PREGĂTESC CRUSTA.
Într-un robot de bucătărie fac praf biscuiții.
Amestec praful de biscuiți cu untul topit. Adaug și puțină scorțișoară. Torn amestecul în tava pregătită dinainte și cu ajutorul unui pahar sau spatula de silicon presez biscuiții pe fundul formei.
Dau apoi la cuptorul preîncălzit vreo 5-6 minute. Scot din cuptor și las deoparte să se răcească. Cuptorul rămâne pornit.
CREMA DE BRÂNZĂ SAU CHEESECAKE
În bolul mixerului adaug crema de brânză, zahărul, extractul de vanilie și sucul de lămâie. Mixez vreo 2 minute până se transformă într-o cremă fină. Adaug apoi ouăle unul câte unul.
Când toate ingredientele s-au încorporat, opresc aparatul și dau deoparte până pregătesc topping-ul.
TOPPING-UL
Curăț merele de coajă și le tai cuburi.
Am nevoie de vreo 130 gr. mere cuburi. Amestec merele cu zahărul, scorțișoara și nucșoara.
Pregătesc crumble amestecând fulgii de ovăz cu făina, untul la temperatura camerei și zahărul brun. Amestec cu degetele până obțin ceva sfărâmicios. Dau deoparte.
Montajul
Peste crusta de biscuiți răcită adaug crema de brânză. Lovesc tava de masă de câteva ori până se nivelează crema sau o ajut cu o spatulă.
Presar deasupra merele și apoi crumble.
Nu încărcați, mai bine să vă rămână topping nefolosit decât să fie prea mult.
Dau la cuptor pentru 25-30 minute. Cheesecake-ul este gata atunci când se desprind marginile și este gătit pe lateral, dar mijlocul este încă necopt.
Opresc cuptorul și las ușa întredeschisă până se răcește complet. Este ideal să se răcească încet și ușor în cuptor, deoarece cremei de brânză nu-i plac schimbările bruște de temperatură. Când s-a răcit dau la frigider vreo 2-3 ore înainte de servire.
Sfat: Nu coaceți mai mult decât este cazul, e ok să fie moale în mijloc atunci când opriți cuptorul. Căldura care rămâne este suficientă pentru a găti pe deplin cheesecake-ul.
SERVIȚI CHEESECAKE-UL ACOPERIT CU sos de caramel sărat. ( pe care îl pregătiți cât timp se răcește cheesecake-ul)
Sos de Caramel sărat
Într-o cratiță cu fundul dublu amestec apa și zahărul. Pornesc focul pe mediu spre tare. Am grijă ca tot zahărul să fie acoperit cu apă.
Mă uit la ce sa întâmplă cu zahărul fără să amestec. In 12-15 minute va începe să bolborosească și să-și schimbe culoarea.
În tot acest timp am încălzit smântâna până la fierbere. Când siropul de zahăr ajunge la culoarea chihlimbarului, trag cratița de pe foc și adaug smântâna în timp ce amestec continuu cu o spatulă de silicon. ATENȚIE că stropește. Să nu vă ardeți.
Când bulele încep să dispară pun din nou pe foc și mai gătesc 1-2 min, amestecând continuu. Când e gata torn sosul de caramel într-o cană și las să ajungă la temperatura camerei.
Îl torn peste cheesecake-ul scos de la frigider și Enjoy!!!!
Așa se face cel mai de succes cheesecake cu mere, crumble și caramel sărat!
Și adolescentul: „ Mamăăăă, dar de ce ai pus mere în cheesecake? Și caramel a prea puțin și bla, bla, bla…”
Altfel bine, totul e sub control. M-am resemnat… atât de bun a fost desertul că nu am mai auzit adolescentul comentând.
You are what you eat, so eat dessert.
Alte rețete de cheesecake
Cheesecake vegan cu fructe de pădure, granola și semințe de Chia
Cheesecake cu oreo, ciocolată albă și zmeură
Cheesecake cu ananas caramelizat
CHEESECAKE CU MERE, CRUMBLE ȘI CARAMEL SĂRAT
Ingredients
- Ingrediente pentru o tavă de 18 cm
- CRUSTA
- 100 gr. biscuiți digestivi
- 50 gr. unt topit
- CREMA DE BRÂNZĂ
- 300 gr. Philadelphia Cream Cheese, la temperatura camerei
- 70 gr. zahăr
- 1 linguriță suc de lămâie
- 1/2 linguriță extract vanilie
- 2 ouă la temperatura camerei
- TOPPINGUL DE MERE
- 2 mere granny smith
- 30 gr. zahăr
- 1/4 linguriță scorțișoară
- o pișcătură de nucșoară
- 30 gr. fulgi de ovăz
- 45 gr. făină
- 50 gr. unt la temperatura camerei
- 60 gr. zahăr brun
- SOSUL DE CARAMEL SĂRAT
- 115 gr. zahăr
- 30 ml. apă
- 100 gr. smântână
- un vârf cuțit sare
Directions
- Step 1 Am preîncălzit cuptorul la 150 grade Celsius cu ventilatorul pornit. Tava pe care o voi folosi am acoperit-o cu hârtie de copt. Am ales o tavă rotundă de 18 cm.
- Step 2 Într-un robot de bucătărie fac praf biscuiții. Amestec praful de biscuiți cu untul topit. Adaug și puțină scorțișoară. Torn amestecul în tava pregătită dinainte și cu ajutorul unui pahar sau spatula de silicon presez biscuiții pe fundul formei. Dau apoi la cuptorul preîncălzit vreo 5-6 minute. Scot din cuptor și las deoparte să se răcească. Cuptorul rămâne pornit.
- Step 3 În bolul mixerului adaug crema de brânză, zahărul, extractul de vanilie și sucul de lămâie. Mixez vreo 2 minute până se transformă într-o cremă fină. Adaug apoi ouăle unul câte unul.Când toate ingredientele s-au încorporat, opresc aparatul și dau deoparte până pregătesc topping-ul.
- Step 4 Curăț merele de coajă și le tai cuburi. Am nevoie de vreo 130 gr. mere cuburi. Amestec merele cu zahărul, scorțișoara și nucșoara. Dau deoparte.
- Step 5 Pregătesc crumble amestecând fulgii de ovăz cu făina, untul la temperatura camerei și zahărul brun. Amestec cu degetele până obțin ceva sfărâmicios. Dau deoparte.
- Step 6 Peste crusta de biscuiți răcită adaug crema de brânză. Lovesc tava de masă de câteva ori până se nivelează crema sau o ajut cu o spatulă. Presar deasupra merele și apoi crumble. Nu încărcați, mai bine să vă rămână topping nefolosit decât să fie prea mult.
- Step 7 Dau la cuptor pentru 25-30 minute. Cheesecake-ul este gata atunci când se desprind marginile și este gătit pe lateral, dar mijlocul este încă necopt.
- Step 8 Opresc cuptorul și las ușa întredeschisă până se răcește complet. Este ideal să se răcească încet și ușor în cuptor, deoarece cremei de brânză nu-i plac schimbările bruște de temperatură. Când s-a răcit dau la frigider vreo 2-3 ore înainte de servire. Nu coaceți mai mult decât este cazul, e ok să fie moale în mijloc atunci când opriți cuptorul. Căldura care rămâne este suficientă pentru a găti pe deplin cheesecake-ul.
- Step 9 Sos de Caramel sărat – Într-o cratiță cu fundul dublu amestec apa și zahărul. Pornesc focul pe mediu spre tare. Am grijă ca tot zahărul să fie acoperit cu apă. Mă uit la ce sa întâmplă cu zahărul fără să amestec. In 12-15 minute va începe să bolborosească și să-și schimbe culoarea. În tot acest timp am încălzit smântâna până la fierbere. Când siropul de zahăr ajunge la culoarea chihlimbarului, trag cratița de pe foc și adaug smântâna în timp ce amestec continuu cu o spatulă de silicon. ATENȚIE că stropește. Să nu vă ardeți. Când bulele încep să dispară pun din nou pe foc și mai gătesc 1-2 min, amestecând continuu. Când e gata torn sosul de caramel într-o cană și las să ajungă la temperatura camerei.
- Step 10 Îl torn peste cheesecake-ul scos de la frigider și Enjoy!
View this post on Instagram
2 thoughts on “Cheesecake cu mere, crumble și caramel sărat”