Sunt exagerat de entuziasmată şi vreau să mă laud oficial că începând din această lună „Bucătăria Familiei Mele” este un blog mai vechi cu un an . Da, am trecut bariera primul an sau altfel spus a trecut un an de când am apăsat prima dată pe butonul ” publicaţi ” şi am postat prima mea reţetă : Plăcintă cu mere ( American Apple Pie). După un an vă ofer acelaşi lucru:
Winter Apple and Cranberry Pie
Timpul zboară cu adevărat.
Când m-am decis să încep această aventură nu ştiam mai nimic. Nici cum va arăta, nici ce voi scrie şi nici dacă mă voi putea ţine de el ( de blog ).
Nu contează numărul de  postări sau de persoane care au vizitat blogul , dar dacă citiţi acum această postare vreau să vă mulţumesc foarte mult pentru încrederea acordată.
Regret ceva ? NU. 
Unii oameni mă întreabă dacă urmăresc ceva cu acest blog. Motivele mele sunt simple:
1. Pur şi simplu îmi place să gătesc. 
Îmi place să mănânc , să pregătesc mâncarea şi tot ceea ce ţine de ” bucătărie”. 
2. Am blog pentru că pot. 
Mulţi oameni sunt intimidaţi de gătit. Ei bine eu cred că v-am demonstrat că oricine poate pregăti masa , dacă are ingredientele necesare.
3. Pentru că sunt o persoană foarte curioasă şi-mi place să ştiu cum se fac anumite preparate . De aceea am aflat cum se face iaurtul în casă , care este cea mai bună metodă de a prăji slănina, cum să fac sarmale şi mai ales cum să diversific alimentaţia copiilor mei încă din primele luni de viaţă.
4. Pentru că am crescut într-o familie în care mâncarea este pe primul loc. Altfel spus totdeauna am mâncat foarte bine.
5. Pentru că îmi place să-i hrănesc pe alţii. Cui nu-i place să facă oamenii fericiţi ???

Să nu exageram , nu gătesc non-stop. Există situaţii în care nu gătesc deoarece:
1.  m-am săturat şi nu am chef ( şi atunci o sun pe mama ).
2.  vreau ceva diferit şi este mai uşor de cumpărat decât de gătit.
3.  pentru că uneori am pur şi simplu chef să mă bucur de o masă la restaurant.

Ce am primit din blogging ???
Prieteni. O mulţime de prieteni. Prieteni pe care probabil, nu aş fi avut ocazia să-i ” întâlnesc” în această viaţă.

Cred că voi continua să apăs acel buton.
În cele din urmă, vreau doar să spun mulţumesc pentru că aţi fost „acolo”.
Plăcintă cu mere şi afine roşii
Mulţumesc pentru vizită !!!!


6 thoughts on “După un an …”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.