Doar gogoși » Bucătăria familiei mele »
Doar gogoși

Doar gogoși

19 Comments

Cum fac eu gogoși? Rețeta de gogoși pentru leneși 🙂

 
 Azi este o zi specială pentru mine… Este ziua mamei mele…
La mulți ani, mama mea !!!  
Dacă aș putea să fiu măcar jumătate din mama care ești tu pentru mine, copiii mei ar fi extrem de norocoși.
 
” Zilele de naștere sunt extrem de importante. Statisticile arată că persoanele care sărbătoresc mai multe au o viață mai lungă …”  
Așa că deseară o sărbătorim pe mama mea cea dragă … care va trăi veșnic…
 

Te iubesc, mama !!!

gogoși 
 
Ieri după-masa am avut o poftă nebună de gogoși, așa că mi-am făcut … Și i-am dus și mamei o cutie… ei nu în loc de tort, ci doar așa pentru că pot…
 
Eu nu frământ aluat că nu-mi place, decât dacă e chiar necesar. Am zis și o repet. De aia mi-am luat mașină de făcut pâine. Asta nu însemnă că dacă nu aveți mașinăria nu veți mânca gogoși niciodată. Nici poveste, doar că trebuie să vă înfigeți mâinile în aluat.
 
 Pentru vreo 40 de gogoși am folosit următoarele ingrediente, care se adaugă în mașina de făcut pâine în acestă ordine:

1/8 ml lapte cald ( 125ml )

1/8 ml apă caldă ( 125 ml )

60 gr. unt topit 

2 gălbenușuri + 1 ou întreg

coaja rasă de la 1 lămâie

75 gr. zahăr + 2 plicuri zahăr vanilat (poate fi și esență)

500 gr. făină

o pișcătură de sare

7 gr. drojdie uscată

ulei pentru prăjit

 
Se ia mașina de făcut pâine și se adaugă toate ingrediente în ordinea de mai sus.
Întâi cele lichide, apoi solidele. Se alege programul de frământare ( eu aleg întotdeauna programul de pizza) și se pornește aparatul.
După 1 oră și jumate aluatul e gata .
 
 
Pe masa de lucru am presărat făină și am întins o foaie cam de 1 cm.
Am luat două forme rotunde și am trecut la modelarea gogoșilor cu gaură ( dar îmi aduc aminte că mama folosea un pahar și un capac de la o sticlă de suc). Nu vă grăbiți .
 
 
Până se încinge uleiul lăsați gogoșile să se mai odihnească puțin.
 
 
Se prăjesc pe ambele părți până devin aurii, apoi se scot pe un șervet de bucătărie ca să se scurgă excesul de ulei.
Dacă le veți servi doar cu zahăr pudră este bine să le tăvăliți prin el cât timp sunt fierbinți. Astfel zahărul se va lipi de ele. 
 
 
Restul distracției cu ornarea se face când sunt mai reci.
Eu am folosit glazură de caramel, ciocolată și ornamente colorate.  Am să vă povestesc odată cum am făcut glazura.
 
 

Să mâncați cu poftă !!! și o zi minunată să aveți !!!

 
 
 
 
 
Alte deserturi în mașina de făcut pâine: cozonac
 
 

Related Posts

Cozonac trandafir cu caramel sau ROSENKRANZ

Cozonac trandafir cu caramel sau ROSENKRANZ

  Crăciunul e aici deci să tot coacem nişte cozonac.  Caut eu reţete : mai simple şi mai rapide, mai grele, cu nucă, fără nucă. Într-un final găsesc reţeta potrivită : cozonac dar nu orice fel ci un cozonac în formă de trandafir cu zahăr caramelizat.  Reţeta originală La Gabriela, mult mai detaliată decât sunt eu capabilă să v-o povestesc. […]

Paine de casa cu iaurt si seminte de in

Paine de casa cu iaurt si seminte de in

    Pâine for ever! Mie îmi place tare mult pâinea de casă, caldă și cu unt, mult unt și sare. Păcat că atunci când o fac se termină foarte repede, rar apucă să se răcească. Ieri am făcut ceea ce vedeți și știți vorba […]



19 thoughts on “Doar gogoși”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.