Se apropie sezonul acela în care aromele care îţi îmbie simţurile sunt formate din dovleac copt, turtă dulce, scorţişoară, mere coapte şi multe alte minunăţii care te fac să vrei să stai tolănit la gura sobei şi să priveşti cum cad fulgii de nea.
Dar să revenim cu picioarele pe pământ deorece mai sunt vreo 70 de zile până la Crăciun şi avem puţin timp pentru pregătiri.
Azi vreau să vă povestesc despre prăjitura mea cu dovleac. Mda… aşadar totul a pornit de la o aromă… aroma dovleacului copt şi a condimentelor pentru turtă dulce: scorţişoară, nucşoară, ghimbir, cuişoare. Pentru mine acestea două sunt răspunsul la întrebarea: cum miroase iarna??
Am copt un dovleac mare: jumătate s-a mâncat fierbinte imediat ce a fost scos din cuptor, iar cealaltă jumătate a fost transformată în piure. Atâta timp cât în piaţă şi la Selgros găseşti dovleac copt, la mine în frigider există mereu piure proaspăt. Niciodată nu se ştie în ce preparat va ajunge…
De exemplu, ieri am avut musafiri: o grămadă de copilaşi care au umplut bucătăria cu râsetele lor. Şi bineînţeles întrebarea a fost lansată în momentul în care s-a închis uşa: ”aşa-i că ne faci muffin-uri?? “
Ce bine că aveam pregătită o cantitate suficientă de piure de dovleac care, împreună cu nişte iaurt grecesc, s-a transformat în cele mai delicioase muffins – şi asta în timp ce copiii se uitau miraţi prin uşa cuptorului la ceea ce urma să se întâmple: “ cele mai tari muffins ever.”
Dar să lăsăm brioșele deoparte şi să trecem la prăjitura mea numai bună pentru masa de sărbători.
INGREDIENTE
Pentru aluat
300 gr. făină
180 gr. unt la temperatura camerei
3 ouă
170 gr. piure de dovleac copt
150 gr. zahăr brun
75 gr. zahăr
120 gr. mascarpone
120 ml. lapte gras 3,5 %
7,5 gr. praf de copt
1 linguriţă extract de vanilie
• 1 linguriţă scorţişoară
• ½ linguriţă nucşoară , ½ linguriţă ghimbir
• câteva cuişoare, o stea de anason stelat, transformate în pudră cu ajutorul mojarului
Pentru glazură
125 gr. zahăr pudră
1 lingură smântână pentru frişcă cu 35% grăsime
4 linguriţe lapte gras
1 linguriţă pastă de vanilie
fructe de pădure
METODA
Se preîncălzește cuptorul la 180 grade Celsius.
Se amestecă împreună făina, scorţişoara, nucşoara, ghimbirul, cuișoarele și anasonul făcute praf, bicarbonatul şi praful de copt. Se amestecă şi se pune deoparte.
În vasul mixerului se amestecă untul şi cele două tipuri de zahăr la viteză medie, până se omogenizează şi devine totul o cremă.
Se adaugă ouăle, unul câte unul, amestecând bine după fiecare adăugare.
Se adaugă apoi piureul de dovleac, mascarpone, laptele şi vanilia şi se amestecă până la omogenizare.
Peste amestecul umed se adaugă amestecul de făină şi se mixează la viteză mică, până se combină.
Tava de prăjitură se unge cu unt şi se tapetează cu făină. Se toarnă aluatul şi se dă la cuptor până când scobitoarea introdusă în centru iese relativ curată, aproximativ 35 până la 45 de minute.
Când este gata se scoate tava din cuptor şi cu ajutorul lamei unui cuţit se desprinde marginea prăjiturii. Se întoarce tava deasupra unui grătar. Dacă nu iese loviţi puţin tava de colţul mesei pentru a ajuta prajitura să iasă. Se lasă pe grătar pentru a se răci complet.
Glazura
Se amestecă împreună zahărul, laptele, smântâna pentru frişcă şi pasta de vanilie.
Când prăjitură s-a răcit se ornează cu glazură şi fructe de pădure.
De abia aștept sărbătorile și vreau să vă spun că de când avem Selgros-ul aproape nu mai îmi e frică să mă aventurez în pregătirea mesei de sărbatori, pentru că acolo cu siguranță voi găsi tot ce am nevoie pentru o cină magică.
Spor la prăjiturit !!!
Prăjitură cu dovleac copt şi mascarpone, glazură de frişcă şi fructe roşii de pădure
Ingredients
Directions
2 thoughts on “Prăjitură cu dovleac copt şi mascarpone, glazură de frişcă şi fructe roşii de pădure”