Supă cremă de cartofi şi broccoli » Bucătăria familiei mele
Supă cremă de cartofi şi broccoli

Supă cremă de cartofi şi broccoli

1 Comment

 
 
Vine iarna … Şi pentru mine iarna înseamnă ceai cald şi multă supă fierbinte.
In zilele friguroase avem nevoie de ceva extrem de consistent care să ni se lipească de coaste şi să ne ţină de cald. Supa cremă, indiferent că este de broccoli, de cartofi  sau de ciuperci are acest efect. Aşa că dacă aveam supă cremă fierbinte şi aburindă poate să vină chiar şi iarna…
 

Ingrediente supa crema de cartofi cu broccoli

şunculiţă afumată tăiată în cuburi
1 lingură ulei măsline
1 ceapă mare, tăiată mărunt 
2 căţei de usturoi zdrobiţi
700 gr. cartofi taiati în cubuleţe
700 ml supă de pui ( dacă nu aveţi home-made, puteţi face din 2 cuburi )
700 gr. broccoli desfăcut în bucheţele
100 ml smântână
Piper negru după gust

Şunculiţa se taie cuburi şi se pune la prăjit în puţin ulei. Când e prăjită se scoate şi se pune deoparte.
 
 
In aceeaşi tigaie/oală şi în uleiul rămas de la şunculiţă se adaugă ceapa şi usturoiul, amestecând usor timp de 3-5 minute. Se adaugă apoi cartofii şi se mai lasă încă 3 minute pe foc.
 
 
Separat din 2 cuburi am făcut o supă de pui.

Se toarnă supa peste cartofi , se aşează capacul şi se lasă la fiert 15 minute. Adăugăm apoi  broccoli, mai lăsăm 5-8 minute pe foc iar apoi luam tigaia/oala la o parte lăsând totul să se răcească.

 
Conţinutul se transferă în blender şi nu invers , adică nu se bagă blenderul în oală 
( eu aşa am făcut şi bucătăria mea arată ca după război).  Se obţine un piure pe care îl turnăm înapoi în oală, adăugăm smântâna, piperul, 
 

cubulețele de şunculiţă prăjite, încălzim puţin şi este gata pentru servit.

 
Să nu uitaţi de crutoane. Dacă nu vă este la îndemână să prăjiţi nişte pâine, să o frecaţi cu usturoi şi să o tăiaţi cubuleţe atunci cumpăraţi ( am văzut eu că există la noi în comerţ) crutoanele gata pregătite şi cu diverse arome.
 

Să aveţi poftă şi zile cât mai călduroase !!!

 

 


Related Posts

Supă cremă de mazăre cu mentă

Supă cremă de mazăre cu mentă

  Supa asta de mazăre e de un verde pal și este numai bună într-o zi rece de iarnă, asta dacă o mâncați caldă….dar este la fel de bună și rece. Ei și dacă mai doriți să adăugați și niște șunculiță prăjită este deja o mega […]

Cartofi copți sau prăjiți / Crispy Potato Roast

Cartofi copți sau prăjiți / Crispy Potato Roast

Cartofi prăjiți      Doriți ceva light and easy ??? Cartofii ăștia sunt super easy, super tasty și super yummy … Sper că înțelegeți americanizarea cartofilor mei. Nu cred că v-ați gândit vreodată astfel la banalul cartof și la un preparat care să arate în halul […]



1 thought on “Supă cremă de cartofi şi broccoli”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.