Cea mai simplă supă și poate și cea mai ieftină. Ingredientele conținute le are toată lumea în cămară. Sau cel puțin așa mi-o amintesc eu. Era supa pe care mi-o pregătea mamă când eram bolnavă sau când se grăbea. Am crescut într-o perioadă în care supa era ceva sfânt. Nu exista prânz fără supă sau ciorbă. Ținea de foame.
Ce e cu chimenul? “Chimenul este o plantă de cultură, cultivat în toată Europa, pentru calitățile sale de aromatizat și condiment, cunoscut și folosit din timpuri străvechi în bucătărie, chimenul este considerat și o plantă medicinală, fructele sale fiind apreciate că și adevărate medicamente. Chimenul este foarte apreciat în terapeutica naturistă datorită proprietătilor lui de reglare a funcțiilor stomacului, fiind și un antiinflamator intestinal. În antichitate, chimenul era utilizat la vindecarea răcelilor și durerilor de stomac, astăzi el are intrebuintări multiple.” (sursă Wikipedia)
Știa mama ce știa.
Nu știu cât e de tradițională acestă supă, dar dacă apare în cartea mea de bucate de la 1930 înseamnă că e o supă cunoscută la noi de când lumea.
Supa de chimen este o supă fără carne cu gust de gulaș și de aici și denumirea de “gulașul saracului”. Mie personal nu-mi prea place ideea că dacă ceva nu are carne = săracie, dar cine sunt eu să mă pun cu gura lumii.
Cu toate că am citit zeci de variante pe aceeași temă și dacă tot v-am zăpăcit cu supă asta, să vă spun și cum se face.
Ingrediente pentru 4 porții
- 2 lingurițe chimen ( uscat și măcinat )
- 1 linguriță paprika dulce (boia de ardei dulce)
- 1 litru supă de oase ( dacă nu aveți așa ceva prin congelator puteți folosi apă sau o supă limpede în care ați fiert un morcov și o țelină )
- 2 linguri rase de făină
- 1 ceapă mare ( se lasă întreagă pentru că se îndepărtează la final)
- sare
- crutoane din pâine
Ideea de bază pe care trebuie să o țineți minte la acestă supă este că aveți nevoie de o supă fie de legume fie de oase dar clară, niște chimen prăjit, puțină făină și crutoane.
Și acum detaliile.
Primul pas este supa – ea trebuie să fie fierbinte și deci pregătită anterior atunci când se începe prepararea supei de chimen.
Chimenul se uscă și se macină, dar această operațiune este una opțională și se va face doar în situația în care doriți să simțiți semințele măcinate de chimen în supă. Mai există și variantă de a strecura supa la final dar la noi în casă se preferă chimenul măcinat și lăsat înăuntru.
Pentru a scoate aroma din chimen acesta trebuie prăjit.
Se încing 2 linguri de ulei într-o cratiță și se adaugă chimenul macinat. Se amestecă ușor ca să nu se ardă. Când încep să se simtă aromele eliberate de chimen se adaugă făină și paprika. Se amestecă continuu.
Se stinge totul cu circa 1 l supă fierbinte. Se adaugă și ceapa întreagă. Se lasă la fiert aproximativ 15 minute, după care se îndepărtează ceapă.
Între timp se pregătesc crutoanele.
Crutoanele se pregătesc din pâine de casă. Se tăie pâinea felii care la rândul lor se tăie cubulețe. Se stropesc cu puțin ulei de măsline și se dau la cuptorul încins la 200 de grade C până când prind culoare dar nu mai mult de 4-5 minute.
La final se poate adăuga pătrunjel verde și sare și piper după gust.
Se servește supa caldă, cu crutoane.
Supa de chimen
Ingredients
- 2 lingurițe chimen ( uscat și măcinat )
- 1 linguriță paprika dulce (boia de ardei dulce)
- 1 litru supă de oase ( dacă nu aveți așa ceva prin congelator puteți folosi apă sau o supă limpede în care ați fiert un morcov și o țelină )
- 2 linguri rase de făină
- 1 ceapă mare ( se lasă întreagă pentru că se îndepărtează la final)
- sare
- crutoane din pâine
Directions
- Step 1 Chimenul se uscă și se macină, dar această operațiune este una opțională și se va face doar în situația în care doriți să simțiți semințele măcinate de chimen în supă. Mai există și variantă de a strecura supa la final dar la noi în casă se preferă chimenul măcinat și lăsat înăuntru.
- Step 2 Pentru a scoate aroma din chimen acesta trebuie prăjit.
- Step 3 Se încing 2 linguri de ulei într-o cratiță și se adaugă chimenul măcinat. Se amestecă ușor ca să nu se ardă. Când încep să se simtă aromele eliberate de chimen se adaugă făină și paprika. Se amestecă continuu.
- Step 4 Se stinge totul cu circa 1 l supă fierbinte. Se adaugă și ceapa întreagă. Se lasă la fiert aproximativ 15 minute, după care se îndepărtează ceapă.
- Step 5 Crutoanele se pregătesc din pâine de casă. Se tăie pâinea felii care la rândul lor se tăie cubulețe. Se stropesc cu puțin ulei de măsline și se dau la cuptorul încins la 200 de grade C până când prind culoare dar nu mai mult de 4-5 minute.
- Step 6 La final se poate adăuga pătrunjel verde și sare și piper după gust.
- Step 7 Se servește supa caldă, cu crutoane.
2 thoughts on “Supa de chimen cu crutoane”