Tiramisu ... la pahar » Bucătăria familiei mele
Tiramisu … la pahar

Vă place Tiramisu ??? Cel clasic care se așează pe farfurie și arată demențial??? 
Ei bine eu am o mare problemă cu servirea lui … Nu râdeți , ok  ??? Este extrem de ușor de preparat dar atunci când vine vorba de a-l porționa și de a-l așeza frumos pentru a  fi servit se împrăștie … și sfârșește prin a fi mâncat din tavă … 
So , pentru a evita fugărirea prin farfurie a ultimei îmbucături  l-am vârât în pahar.

Pentru 4 cupe mari am folosit :

250 gr. Mascarpone
  400 gr. pişcoturi Savoiardi (cam 1 pachet și jumătate)
 2 ouă
  50 gr. zahăr de preferat să fie pudră
1 plic zahăr vanilat
3-4 ceșcuțe cafea tare fără zahăr
 cacao pentru ornat

1.  Se separă ouăle.
2. Gălbenușurile se amestecă cu zahărul și zahărul vanilat, până se obține o cremă gălbuie ( depinde şi de culoarea gălbenușului folosit). Pentru a fi sigură că voi obține o cremă pufoasă am folosit mixerul, dar se poate face şi fără.
 3.  Se adaugă apoi crema mascarpone şi se amestecă din nou.
4.  Albușurile se bat spumă până fac vârfuri ( cu foarte puțină sare)  şi se încorporează cu mare atenție în crema obținută.  
Tiramisu … la pahar
5. Pişcoturile se înmoaie rând pe rând  în cafea. Să aveți grijă , cafeaua să fie rece, pentru că altfel pişcoturile vor absorbi prea mult şi nu doriți acest lucru . Dacă doriți și dacă aveți ,  puteți adăuga marsala  în cafea. 
6. Asamblarea unui astfel de desert se face astfel :Într-o cupă înaltă sau un pahar de vin cu picior deoarece eu cupe nu am încă  se pune un strat foarte subțire de cremă , apoi se așează un pișcot rupt în două și scăldat în cafea, încă un rând de cremă, iar un pişcot și tot aşa până se umple cupa.
7.  Peste ultimul strat de cremă, puneți un strat generos de cacao și aruncați niște fulgi de ciocolată care vă enervează prin bucătărie.
Tiramisu … la pahar
Mai bine de 3 ore sau peste noapte se lasă la răcoare în frigider, pentru un rezultat din ăla de îți lasă gura apă .
Tiramisu … la pahar
Să aveți poftă !!! 
Tiramisu … la pahar

Mulţumesc pentru vizită !!!!


6 thoughts on “Tiramisu … la pahar”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.