Paine de casa cu iaurt si seminte de in » Bucătăria familiei mele
Paine de casa cu iaurt si seminte de in

Paine de casa cu iaurt si seminte de in

15 Comments

 

 

Pâine for ever!

Mie îmi place tare mult pâinea de casă, caldă și cu unt, mult unt și sare.
Păcat că atunci când o fac se termină foarte repede, rar apucă să se răcească. Ieri am făcut ceea ce vedeți și știți vorba aia  „s-a mâncat ca pâinea caldă”…
Cred că v-am mai spus că nu-mi place să frământ… de aceea s-a inventat mașina de făcut pâine cu program de frământat, pentru cei ca mine. muahahaha !!!


Așadar se ia una bucată mașină de făcut pâine și se adaugă în vas următoarele, exact în această ordine:

  • 200 ml apă
  • 150 gr. iaurt bio
  • 2 lingurițe de sare
  • 1 linguriță miere
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 480 gr. făină
  • 70 gr. făină de secară
  • 7 gr. drojdie uscată
  • 60 gr. semințe  de in 

 

Se alege programul dorit de frământare și se apasă butonul de pornire.

În cazul mașinii mele au avut loc 4 frământări cu pauze de creștere între ele, totul a durat cam 2,5 ore. Şi deoarece nu-mi place forma pâinii  pe care o dă mașina , chiar înainte de coacere am scos aluatul și l-am modelat cum am vrut eu.

 

 
Între timp preîncălzesc cuptorul la 200 grade cu ventilatorul pornit. În partea de jos a cuptorului am pus o tavă goală. După ce i-am dat forma dorită am mai lăsat puțin aluatul la dospit, am presărat puțină făină pe partea de sus și am frecat foarte ușor.

Cu ajutorul unui cuțit mare, ascuțit, am făcut câteva tăieturi superficiale ( aprox. 1 cm adâncime) în partea de sus. 

 
Se pune pâinea pe tava de copt , în mijlocul cuptorului. Se toarnă apă rece în tava goală așezată în partea de jos a cuptorului, chiar înainte de a închide ușa – acest lucru va crea aburi, care ajută pâinea să facă o crustă crocantă și strălucitoare.
Coaceți pâinea pentru aproximativ 30 de minute.  Pâinea s-a făcut atunci când a crescut şi a devenit aurie. Pentru a verifica dacă este gata, se scoate din cuptor şi se apasă ușor sub – ar trebui să sune a gol. Transferați pâinea pe un grătar să se răcească.  Şi serviți cu plăcere !!!
 
 
Poftă mare !!!

 

Related Posts

Cozonac trandafir cu caramel sau ROSENKRANZ

Cozonac trandafir cu caramel sau ROSENKRANZ

  Crăciunul e aici deci să tot coacem nişte cozonac.  Caut eu reţete : mai simple şi mai rapide, mai grele, cu nucă, fără nucă. Într-un final găsesc reţeta potrivită : cozonac dar nu orice fel ci un cozonac în formă de trandafir cu zahăr caramelizat.  Reţeta originală La Gabriela, mult mai detaliată decât sunt eu capabilă să v-o povestesc. […]

Doar gogoși

Doar gogoși

Cum fac eu gogoși? Rețeta de gogoși pentru leneși 🙂    Azi este o zi specială pentru mine… Este ziua mamei mele… La mulți ani, mama mea !!!   Dacă aș putea să fiu măcar jumătate din mama care ești tu pentru mine, copiii mei ar […]



15 thoughts on “Paine de casa cu iaurt si seminte de in”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.