Homemade Marshmallows » Bucătăria familiei mele
Homemade Marshmallows

Homemade Marshmallows

17 Comments

 

 
 
 Există o adevărată lume culinară și sute de preparate care conțin Marshmallows .
Sunt sigură că nu odată v-ați întrebat : oare ce prăjesc ăia când fac foc de tabără ??? Bezele ??? 
 
La americani există tradiția cu focul de tabără,  fie în curtea din spatele casei fie când se merge în camping. La fiecare astfel de eveniment se ajunge la același lucru: se înfige o bezea la capătul unui băț și se plasează cu grijă deasupra focului. Nu încercați la focul de la aragaz, nu e același lucru . In contact cu focul se creează o piele caramelizată la exteriorul bezelei, care în funcție de preferințe poate fi de la puțin prăjit la carbonizat.  Apogeul este atins atunci când bezeaua fierbinte se așează pe o bucată de ciocolată și apoi între doi biscuiți graham. Şi eu bălesc numai când mă gândesc…
 drooling smiley 
Homemade Marshmallows

Marshmallows

  • 250 gr. zahăr
  • 80 ml. apă
  • 3 albușuri la temperatura camerei
  • 6 foi de gelatină incoloră
  • 1 fiolă esență de vanilie
  • 1 pișcătură sare
  • 30 gr. amidon alimentar fin
  • 30 gr. zahăr pudră vanilat

 Metoda

Se aranjează tava ( tăvile ). Tapetați fiecare tavă cu hârtie de copt. Amestecați zahărul pudră cu amidonul şi le treceți prin sită. În fiecare tavă presărați un strat sănătos din acest amestec. Puneți tăvile deoparte.
 
Albușurile se pun în bolul mixerului și se bat până fac vârfuri ( 12 până la 15 min. ).
 
În timp ce se bat albușurile, puneți zahărul şi apa într-o cratiţă mică. Gătiți pe foc mediu, amestecând, până când zahărul se dizolvă și obțineți un sirop. Dacă aș avea termometru de bomboane v-aș spune să gătiți până când amestecul înregistrează 260 de grade, dar nu am , aşa că am îndepărtat cratița de pe foc atunci când siropul meu a început să se lege. 
 
Între timp, foile de gelatină se pun într-un vas rezistent la căldură cu 20 ml de apă rece; se lasă să stea 5 minute până încep să se înmoaie. Așezați vasul cu amestecul de gelatină peste o oală cu apă fierbinte ( în baie de aburi )  și amestecați continuu până când gelatina se dizolvă. 
 
NU opriți mixerul : peste albușurile spumă se adaugă esența de vanilie, pișcătură de sare și gelatina topită. Lăsând mixerul să meargă adăugați siropul fierbinte ( foarte încet ).
Lăsați să se mixeze totul vreo 15 minute până se obține o spumă tare, densă și lucioasă .
 
 
 

     

Marshmallows albe

Se toarnă amestecul în tava căptușită cu hârtie de copt. Dacă doriți Marshmallows albe, nu mai aveți nimic de făcut. Poate doar să nivelați puțin suprafața cu un prosop înmuiat în apă rece. 
Dacă le doriți colorate sau cu efecte, aveți nevoie de colorant alimentar. Adăugați puncte de colorant pe toată suprafața și folosind o scobitoare, o plimbați prin bezea pentru a crea efectul dorit.
 
 
 
Cu asta sunteți gata . Lăsați tăvile, descoperite, la temperatura camerei, peste noapte să se usuce.
 
    A doua zi  întindeți pe masa de lucru hârtie de copt, pe care presărați o cantitate sănătoasă din amestecul de zahăr cu amidon. Răsturnați bezeaua din tavă pe ea și dezlipiți ușor și cu multă grijă hârtia de copt de pe ea.
    Cu ajutorul unui cuțit foarte bine ascuțit , uscat și cald , tăiați bezeaua în cuburi. Într-un vas întins așezați restul de zahăr pudră amestecat cu amidon.  Așezați  cuburile în vas și  scuturați bine pentru a le acoperi.  Apoi le așezați într-o sită și scuturați pentru a îndepărta excesul de zahăr de pe ele.
 
 Se pot păstra la frigider într-o cutie închisă mai bine de-o săptămână. 
 
 Data viitoare am să vă povestesc cum se fac Chocolate-covered Marshmallows sau poate S’mores .
Atenție! Bomboanele acestea dau dependență! muwhahaha !!!
 
 
 

 


Related Posts

Cupcakes cu ciocolată albă și glazură de bezea

Cupcakes cu ciocolată albă și glazură de bezea

Rețeta și ingrediente pentru cupcakes cu ciocolata alba. Rețeta pentru marshmallow frosting sau glazura de bezea.

Tort de mere, cremă de zahăr ars și bezea

Tort de mere, cremă de zahăr ars și bezea

        tort de mere      Toată lumea bine, sănătoasă ?? V-a fost dor de mine ?  mie mi-a fost tare dor de voi ! Simt că va fi un an bun… voi ce ziceți ???  Și ca să-ți meargă bine trebuie să […]



17 thoughts on “Homemade Marshmallows”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.