Un nou an și primul atelier. Copiii ăștia mă uimesc în fiecare zi iar zâmbetele lor îmi încălzesc sufletul. Știu că sună siropos dar așa simt, cu toate că nu e stilul meu. Nu știu dacă e ok să vă povestesc despre utilitatea acestor ateliere pentru că este evident. Copiii care vor să învețe să gătească au parte de cele mai faine ateliere ca să nu mai povestim că cele mai bune lucruri se întâmplă în bucătărie.
Ieri am pregătit Cookies cu ciocolată. Și tare am fost surprinsă când una dintre fete s-a uitat în ochii mei și a spus: eu niciodată nu am amestecat în vreun aluat. Iar când le-am spus să spargă oul lovindu-l de marginea bolului a făcut niște ochi mari de parca îl văzuse pe Moș Crăciun. A plecat super încântată de tot ce a făcut la atelier.
INGREDIENTE
Pentru vreo 40-45 bucăți aveți nevoie de:
- 100 gr. zahăr brun
- 100 gr. zahăr alb
- 120 gr. unt ( la temperatura camerei)
- 1 ou mare
- 125 gr. iaurt simplu degresat
- 2 lingurițe extract de vanilie
- 220 gr. făină
- un vârf cuțit sare
- 1 cană fulgi de ciocolată sau M&M’s
- 1/2 linguriță bicarbonat de sodiu
METODA
- Se încălzește cuptorul la 180 grade C. Se pregătește o tavă cu hârtie de copt.
- Într-un bol mediu se amestecă împreună zahărul brun, zahărul alb şi untul moale până se obține o cremă pufoasă și deschisă la culoare.
- Se amestecă în crema de unt iaurtul, oul şi vanilia.
- În alt bol se combină făina, bicarbonatul de sodiu şi sarea.
- La următorul pas se amestecă făina în crema de unt până la încorporare.
- În aluatul obținut, se adaugă fulgii de ciocolată.
- Cu o lingură se așează aluat pe tava acoperită cu hârtie de copt. ( se poate folosi lingura dozatoare cu arc pentru înghețată dacă doriți să aibă aceeași dimensiune).
- Se dau la cuptorul preîncălzit timp de 8-10 minute, până când marginile încep să își schimbe culoarea.
Pentru cele mai bune rezultate, fursecurile/biscuiți se scot din cuptor când sunt încă palizi.
Se lasă biscuiți să se răcească timp de 1 minut pe hârtia de copt și apoi se transferă pe un grătar să se răcească complet.
Atelier de gătit
Buna ziua,
Avem si noi un prichindel de 5 ani si am dori sa il aducem la atelierele dumneavoastra.
Ne puteti oferi mai multe detalii despre urmatoarele ateliere, locatie,etc.?
Multumesc!
Salut,
Atelierele au loc Târgu Mureș.