• Română
  • English

Arena bucatarilor – pasiune

  

Da am fost acolo …

Arena Bucătarilor, concurs destinat gastronomilor din România:  finala și premierea, organizat și găzduit de Selgros Romania.

Sunt blogger culinar și acesta a fost evenimentul anului.

Arena Bucătarilor este un concurs, dar și o emisiune Tv, care se adresează  profesioniștilor și pasionaților de bunătățuri, care te poartă în lumea neștiută și nevăzută a gastronomiei.

Cu toții ne bucurăm de o farfurie colorată și plină de arome, texturi și gusturi, dar foarte puțini știu cum iau naștere aceste opere de arta.

Deci da … am fost acolo și chiar dacă mă repet o fac pentru a sublinia că am reușit cu această ocazie să pătrund în locul cel mai tainic dintr-un restaurant, în bucătarie.


 

Și cum stăteau ei în mijlocul mulțimii, care se uita cu ochii mari la minunățiile care ieșeau din mâinile lor. Nu am cuvinte să vă descriu atmosfera care era acolo. Ei, concurenții, toți bucătari profesioniști găteau sub ochii noștri și nu vedeau pe nimeni, atât de concentrați erau la farfuriile lor.

Să nu mă spuneți, dar am reușit să mă strecor lângă unul dintre acești profesioniști în artă gastronomică în timp ce monta aperitivul și recunosc tare mi-a plăcut vibrația care plutea în jurul lui, se simțea o tensiune plăcută îmbrăcată parcă de aromă preparatelor sale.

Știti imaginea aia din desene animate în care personajul principal se mișcă în alt ritm decât restul?? Ei bine așa și aici, ei se mișcau și lumea din jurul lor parcă încremenise.

Bucătăria românească este în ascensiune, iar acești tineri își caută propriul loc.

Ce pot să vă mai spun decât că a fost minunat să-i văd gătind și să simt puțin

din emoția lor.

 

ConcurențiiRestaurant
Vasilică Marinică BejenaruRestaurant Coresi Business Lunch – Brașov
Roxana BlencheLa Stradă Bistronomie  – Brașov
Gheorghe BulbucRestaurant Chef Galerie Iași
Emanuel MocanMeron Victoriei – București
Daniel NistorKasho Lounge – Brașov
Gheorghe RusuRestaurant Boema – Bacău
Laszlo SzabolcsGio San’tu Pub – București
Cesar Alonso Velasquez Baez5ensi – București

Punctul culminat al zilei a fost premierea, care a avut loc în cadru festiv cu toate cele pregătite că la carte. Mâncare bună , oameni frumoși, un eveniment deosebit.

Manu, câștigătorul celei de-a nouă ediții a competiției Arena Bucătarilor – Emanuel Mocan, care s-a format în preajma celebrului chef Cezar Munteanu, a convins în finală juriul format din maeștri ai artei culinare că el este cel ce trebuie să reprezinte România la competiția Les Chefs en Or.

Pasiunea este ceea ce îi unește pe acești oameni și mă bucur că am putut fi printre ei.

 

 


Related Posts

Sparanghel langa niste pui cu lamaie si parmezan, la tava

Sparanghel langa niste pui cu lamaie si parmezan, la tava

  “Vine , vine primăvara”  uite așa cântau pe stradă azi-dimineață niște copilași în timp ce se fereau de bălți. Și tocmai atunci m-a lovit: chiar vine primăvara. Nu știu ce înseamnă pentru voi chestia asta dar pentru mine primăvara înseamnă ceapă verde, ridichi, loboda, […]

Salata dvs. preferata… cu rosii si burrata si bonus o minune de pizza

Salata dvs. preferata… cu rosii si burrata si bonus o minune de pizza

Aceasta ar putea fi salata dvs. preferată de roșii. Dar să începem cu începutul deoarece totul are o poveste. Săptămâna trecută am avut timp ceea ce se întâmplă foarte rar și am avut timp liber să îl petrec cu mine. Și nu,  nu am fost […]



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *