Dovleac umplut, la cuptor

Dovleac umplut, la cuptor

0 Comments  /  Jump to Recipe

Dovleac copt cu umplutura de cârnați Bucătăria familiei mele - www.alexjuncu.ro

Am atâtea obiceiuri atunci când gătesc că nici nu mai știu pe care le-am învățat de la mama, pe care de la bunica și pe care le-am dobândit pe parcurs. Și nu toate sunt bune.

Dar pot să mă laud cu ceva, anume cu faptul că nu gătesc aproape niciodată singură. Copiii mei sunt prezenți tot timpul. Gătitul este o activitate care ne aduce împreună după o zi grea la școală sau la job, este ceea ce mă ține pe linia de plutire acum cu toate crizele existente. Pe măsură ce s-au instalat noile realități ale distanțării sociale, am petrecut mai mult timp în bucătărie decât oricând.

Când am început acest blog eram în plin proces de diversificare. Era toamna lui 2010 și preocuparea mea de bază era să cresc oameni. Nu eram străină de bucătărie dar nici nu mă puteam lăuda cu o vastă experiență în domeniu. Am învățat să gătesc pentru ei cu ei. 

Ce am mai învățat de când acord prioritate sănătății și îngrijirii de sine?

  • Cumpăr produse și legumele de sezon, carne și peștele proaspăt, dar nu am renunțat la culoarul alimentelor congelate ( legumele congelate și fructele de mare sunt două opțiuni excelente – mai ales când accesul la cele proaspete este limitat).
  • Fructele le mănânc crude.
  • Legume le fac la aburi sau le trag la tigaie.
  • Nu folosesc cuptor cu microunde.
  • Încerc să evit zahărul.
  • Este esențial să privesc dincolo de alimentele prefabricate cât mai mult posibil.
  • Împachetez un prânz sănătos și gustări pentru muncă/școală, lucru care îmi permite mai mult control asupra a ceea ce mănânc.
  • Pun gustările pe o farfurie în loc să mănânc din pachet/pungă, e tot o chestie de control.
  • Încerc să nu sar nici o masă, pentru că de foame pot mânca exagerat de mult.
  • Beau apă.
  • Nu merg la cumpărături cu stomacul gol, risc la umplu coșul cu lucruri de care nu am nevoie.
  • Și cel mai important !!! Mănânc cu alții atunci când pot, mă relaxez și savurez fiecare masă, nu mănânc prea repede și încerc să fac din alimentația sănătoasă o plăcere, nu o corvoadă.


Ingrediente

1 dovleac mediu

ulei de măsline

sare, piper, amestec de ierburi italienești

1 ardei roșu tăiat fâșii 

1 ceapă medie tăiată mărunt

4-5 căței de usturoi

2 cârnați italienești, scoși din înveliș

2-3 linguri pastă de roșii

100-150 gr roșii tăiate fin (conserva)

mozzarella și parmezan

Cârnați - Bucătăria familiei mele - www.alexjuncu.ro


Cum pregătesc dovleacul?

Dovleacul îl tai în 2 pe lungime și cu ajutorul unei linguri scobesc interiorul.

Adaug sare, piper și ulei de măsline. Brunetul meu a aruncat și 2 căței de usturoi în fiecare.

Dovleac copt- Bucătăria familiei mele - www.alexjuncu.ro

Îi întorc cu fața în jos și îi dau la cuptorul preîncălzit la 180 grade vreo 30/40 min. până când marginea dovleacului se sfărâmă atunci când e răzuită cu furculița.

Cum fac umplutura?

Arunc în tigaie puțin ulei de măsline, ceapa tocată mărunt și ardeiul. Dau la foc mediu până ceapa devine sticloasă. Adaug usturoiul trecut prin presă și cei 2 cârnați fără înveliș.

Amestec și las vreo 10 minute să se întrepătrundă toate aromele. Adaugă apoi 2 linguri mari de pastă de roșii și conserva de roșii tăiate fin.

Umplutura de cârnați- Bucătăria familiei mele - www.alexjuncu.ro

Las să scadă și gust. Adaug sare, piper și amestecul de ierburi italienești

Când este gata dau deoparte.

Cârnați - Bucătăria familiei mele - www.alexjuncu.ro

Verific dovleacul. Când este gata îl scot din cuptor, îl întorc și cu ajutorul unei furculițe îl mărunțesc fără să ajung la coajă.

Dovleac- Bucătăria familiei mele - www.alexjuncu.ro

Strivesc și usturoiul copt și adaug umplutura. 

Dovleac umplut- Bucătăria familiei mele - www.alexjuncu.ro

Când sunt plini și arată ca niște bărcuțe gata să plece în larg presar deasupra mozzarella și parmezan. Dau iar la cuptor (pe broiler)  încă vreo 15 min. până se topește brânza și începe să-și schimbe culoarea.

Dovleac umplut- Bucătăria familiei mele - www.alexjuncu.ro

Just perfect !!

Dovleac umplut cu cârnați- Bucătăria familiei mele - www.alexjuncu.ro

 

This recipe has no ratings just yet.

Dovleac umplut

octombrie 13
: 2
: easy

By:

Ingredients
  • 1 dovleac mediu
  • ulei de măsline
  • sare, piper, amestec de ierburi italienești
  • 1 ardei roșu tăiat fâșii
  • 1 ceapă medie tăiată mărunt
  • 4-5 căței de usturoi
  • 2 cârnați italienești, scoși din înveliș
  • 2-3 linguri pastă de roșii
  • 100-150 gr roșii tăiate fin (conserva)
  • mozzarella și parmezan
Directions
  • Step 1 Dovleacul îl tai în 2 pe lungime și cu ajutorul unei linguri scobesc interiorul.
  • Step 2 Adaug sare, piper, ulei de măsline și 2 căței de usturoi în fiecare. Îi întorc cu fața în jos și îi dau la cuptorul preîncălzit la 180 grade vreo 30/40 min. până când marginea dovleacului se sfărâmă atunci când e răzuită cu furculița.
  • Step 3 Arunc într-o tigaie puțin ulei de măsline, ceapa tocată mărunt și ardeiul. Dau la foc mediu până ceapa devine sticloasă. Adaug usturoiul trecut prin presa și cei 2 cârnați fără înveliș.
  • Step 4 Amestec și las vreo 10 minute să se întrepătrundă toate aromele. Adaug apoi 2 linguri mari de pastă de roșii și roșiile ( conservă ).
  • Step 5 Las să scadă și gust. Adaug sare, piper și amestecul de ierburi italienești. Când este gata dau deoparte.
  • Step 6 Verific dovleacul. Când este gata îl scot din cuptor, îl întorc și cu ajutorul unei furculițe îl mărunțesc fără să ajung la coajă. Strivesc și usturoiul copt și adaug umplutura
  • Step 7 Când sunt plini și arată ca niște bărcuțe gata să plece în larg, presar deasupra mozzarella și parmezan.
  • Step 8 Dau iar la cuptor (pe broiler) încă vreo 15 min. până se topește brânza și începe să-și schimbe culoarea.
  • Step 9 I-am servit imediat.

Alte rețete cu dovleac copt.

 

 


Related Posts

Salata de orez salbatic cu dovleac copt si ceapa caramelizata

Salata de orez salbatic cu dovleac copt si ceapa caramelizata

Rețeta pentru salata din orez sălbatic amestecat cu dovleac copt și ceapa caramelizata, cu sos de pătrunjel și semințe de floarea soarelui

Supă cremă de dovleac copt și dulce

Supă cremă de dovleac copt și dulce

Supa crema de dovleac copt aromat cu ghimbir și scorțișoară, rozmarin, miere si usturoi. Dulce si aromata.



Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.